Câștigul salarial mediu brut din luna decembrie 2021 a fost de 6.327 lei, cu 383 lei (+6,4%) mai mult față de luna precedentă, potrivit datelor publicate de INS. Câştigul salarial mediu nominal net s-a mărit cu 234 lei (tot +6,4%), până la 3.879 lei (737 euro la cursul din luna ianuarie 2022, în care s-au încasat banii cuveniți pentru activitatea depusă).
Cu toate acestea, în contextul unei inflații anuale crescute mult peste prognozele inițiale (8,12% la finele lui 2021), puterea de cumpărare a salariului faţă de aceeaşi lună a anului anterior – SALARIUL REAL – a continuat să rămână în domeniul negativ (-0,9%), ceea ce indică o scădere a puterii de cumpărare pentru a patra lună consecutiv.
După ajustarea cu nivelul preţurilor, a rezultat o putere de cumpărare în euro a salariului mediu de 1.447 de euro (sumă echivalentă pentru achiziția de mărfuri și servicii la preţurile medii din UE), cea mai mare valoare înregistrată vreodată la noi. Salariul real de referinţă a avansat cu 12,9 puncte procentuale, la 240% față de cel stabilit ca reper statistic (din luna octombrie 1990). Cu toate acestea și în pofida plafonării prețurilor la energie, NU a reușit să țină pasul cu inflația, ceea ce reprezintă un motiv major de îngrijorare.
Evoluția câștigurilor salariale a rămas sub media creșterii productivității muncii în industrie (+11,4% pe primele 11 luni din 2021). De reținut, scăderea acestui indicator s-a manifestat anterior pandemiei (-1,3% în anul 2019) iar impactul Covid a adăugat un declin de -4,2% în 2020. Revenirea din 2021 a fost favorizată inițial de efectul de bază, până în luna octombrie a coborât la -8,1% dar a revenit la +0,8% în noiembrie.
De reținut, pe fondul unui ritm negativ în termeni reali al veniturilor salariale (-0,9%), corelat cu scăderea în termeni reali de peste 6% a pensiilor dar cu o creștere a producției de mărfuri sub avansul cererii, s-a consemnat majorarea deficitului comercial, ce a urcat anul trecut la 23,7 miliarde euro sau 9,8% din PIB estimat pentru 2021.
Sănătatea, singurul domeniu cu salarii reduse chiar și în termeni nominali
Pe domenii de activitate, creşterile cele mai mari de salarii faţă de aceeaşi lună a anului precedent s-au înregistrat la fabricarea produselor de cocserie și obținute din prelucrarea țițeiului (+26,2% nominal și +16,7% în termeni reali), în industria extractivă (+21,2% și +12,1% ca putere de cumpărare), agricultură HoReCa (ambele cu +5,5% ca putere de cumpărare). și servicii administrative (+10,9%, respectiv +2,8%).
Marginal pe plus ca putere de cumpărare a rămas per total industria prelucrătoare (+0,1%), în timp ce sectoarele de construcții (-1,8%), cercetare-dezvoltare (-2,5%) și intermedieri financiare și asigurări (-2,7%) s-au situat în domeniul negativ. Unde au marcat valori puternic diminuate toate sectoarele bugetare, împreună cu telecomunicațiile și tranzacțiile imobiliare.
Fapt notabil și paradoxal în plină pandemie, singurul sector de activitate care s-a situat pe minus chiar și în termeni nominali a fost cel de sănătate și asistență socială (-2,5% față de aceeași lună a anului anterior ?!). Învățământul (+2,3% nominal dar -5,4% în termeni reali) și administrația publică (+0,3% nominal și -7,3% real) au pierdut din puterea de cumpărare din cauza inflației.