vineri

19 aprilie, 2024

14 martie, 2019

Michel Barnier

Negociatorul-şef al Uniunii Europene pentru Brexit, Michel Barnier, se va afla astăzi la Bucureşti, el având programate întrevederi cu preşedintele Klaus Iohannis şi cu premierul Viorica Dăncilă.

Preşedintele Klaus Iohannis îl va primi, joi, la ora 15.00, pe negociatorul-şef al UE pentru Brexit, Michel Barnier. Apoi, Michel Barnier va avea o întrevedere, la ora 16.00, cu premierul Viorica Dăncilă.

Liderii UE 27 se așteaptă să primească din partea Marii Britanii o solicitare de amânare a Brexit după ce, în această săptămână, Camera Comunelor a respins pentru a doua oară acordul convenit cu UE, iar miercuri a respins ideea unui hard Brexit, adică o ieșire din UE fără acord.


O eventuală solicitare de amânare a Brexit trebuie aprobată în unanimitate de șefii de state și guverne a UE 27.

Discuții pe această temă urmează să fie purtate săptămâna viitoare, la Bruxelles, în cadrul unui summit care va fi organizat de președinția română a Consiliului UE.

”Numai Marea Britanie însăşi poate ieşi din impasul în care se află”, a apreciat miercuri Michel Barnier, la o zi după a doua respingere de către Camera Comunelor a acordului ieşirii din Uniunea Europeană pe care l-a negociat de Theresa May.

”Dacă Regatul Unit vrea, în continuare, să părăsească UE în mod ordonat, acest tratat este singurul posibil şi va rămâne”, a repetat negociatorul-şef UE al Brexitului, într-o sesiune plenară a Parlamentului European, la Strasbourg.


Poziția inflexibilă a UE și, în egală măsură, insistența Camerei Comunelor de a dicta termenii Brexit, pun sub semnul întrebării utilitatea amânării Brexit, care provoacă chiar probleme suplimentare în acest moment, mai ales din perspectiva procesului electoral european din mai 2019.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: