25 iulie, 2022

Ministerul Finanțelor Publice (MFP) a împrumutat luni o sumă record zilnic al ultimului deceniu, de pe piața internă, respectiv 2,1 miliarde de lei, în cadrul unei licitații de obligațiuni cu o scadență reziduală de 115 luni, randamentul mediu de adjudecare fiind de 8,65% pe an, reiese din datele oficiale.

O sumă mai mare, în lei, a fost împrumutată ultima dată de pe piața internă pe 21 ianuarie 2013, potrivit datelor Băncii Naționale a României (BNR).

Statul plănuia să împrumute doar 400 de milioane de lei luni, potrivit datelor din prospect. Investitorii au plasat oferte în valoare de 3,9 miliarde de lei, valoarea adjudecată fiind de 2,115 miliarde de lei.


Împrumutul survine pe fondul unor creșteri de finanțare tot mai ridicate, care s-au tradus prin licitații eșuate, fie din lipsa interesului investitorilor, fie din cauza dobânzilor ridicate solicitate de aceștia pentru a finanțat statul.

Săptămâna trecut, statul a reușit să atragă finanțări totale de 1,44 miliarde de lei în cadrul a două licitații, dar la dobânzi de peste 9%, respectiv 9,08% la o scadență de 47 de luni și 9,16% la o scadență de 99 de luni. Anterioarele două licitații eșuaseră.

Costurile de finanțare ale statului au depășit borna de 9% pe an la împrumuturile de pe piața internă de la sfârșitul lunii trecute.

Cele mai mari dobânzi din UE

Dobânda medie la care s-a împrumutat România în luna iunie a urcat la 8,74% pe an, cu 0,9 puncte procentuale în plus față de mai, de departe cel mai ridicat nivel din Uniunea Europeană.


Mai îngrijorător e că România se împrumută mult peste costurile statelor din regiune, care se confruntă cu aceleași dificultăți economice – în principal criza energetică și creșterea inflației – și care au dobânzi de referință mult mai mari decât România.

Costurile la care se împrumută România pe termen lung, un indicator al încrederii pe care investitorii îl au cu privire la direcția în care se îndreaptă economia, s-au mai mult decât dublat în ultimul an, fiind de doar 3,24% la nivelul lunii iulie 2021.

La nivelul lunii mai, statul plătise deja 10,9 miliarde de lei, echivalentul a 0,8% din PIB, pe dobânzile aferente datoriei publice, în creștere cu 54,3% față de primele cinci luni din 2021.

Nivelul ridicat al dobânzilor la care se împrumută statul în 2022 este cu atât mai îngrijorător cu cât suma pe care trebuie să o împrumute în acest an este cu 7% mai mare decât cea din 2021.

Statul trebuie să împrumute 145,4 miliarde de lei pentru a finanța deficitul bugetar și pentru a refinanța (rostogoli) împrumuturile mai vechi care ajung la scadență.

***

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: