România s-a situat pe locul doi în regiune la creșterea prețurilor producției industriale, potrivit datelor publicate de Eurostat.
În pofida creșterii spectaculoase a nivelului acestora pe piața internă, cu un avans de +17,3% în august 2021 față de august 2020 și cu indici relativi la referința 2015=100 de 129,3 per total (125,6 fără a lua în calcul energia) figurăm după Ungaria, dar înaintea Bulgariei.
De reținut, valorile consemnate la nivel european arată că, spre deosebire de cele trei state menționate, Polonia și Cehia au performat mai bine în ultimele 12 luni față de mediile pe Zona Euro și UE27 iar Cehia a înregistrat o majorare mai mică chiar în raport cu referința constituită de nivelul anului 2015 ( vezi valorile în tabel).
Chestiunea este foarte importantă în contextul creșterii generalizate a prețurilor pe Piața Unică ( unde s-au plasat pe podium state occidentale dezvoltate precum Irlanda cu +54,8%, Belgia cu +23,9% și Danemarca cu +23,8%) din perspectiva păstrării competitivității, inclusiv pe piața internă și din perspectiva soldului comercial în relațiile internaționale.
Comparația cu statele din fostul bloc socialist, mai apropiate de România ca nivel de dezvoltare și prin structura economiei ne dezvăluie că aranjarea după tendința de creștere a prețurilor industriale se păstrează în timp, independent de pandemie și de evoluția conjuncturală a cotațiilor la resursele energetice.
Impactul Covid 19 nu a făcut decât să dezvăluie reziliența economiilor din regiune la apariția unor factori negativi neprevăzuți, unde România s-a păstrat în intervalul august 2019 și august 2020 între Ungaria și Bulgaria, cu o creștere de circa trei puncte procentuale, în timp ce Polonia și Cehia și-au ameliorat ușor prețurile, ceea ce le-a permis o evoluție mai stabilă, cu perspective mai bune pe termen mediu și lung.
Motivul pentru care Bulgaria apare acum de puțin sub Polonia este că, spre deosebire de aceasta, are moneda legată rigid de euro în loc de curs de schimb flotant, România și țările de Europa Centrală preluând suplimentar în scumpirea produselor industriale și diferențialul de inflație față de Zona Euro.
Ceea ce ne trimite la situația creșterii peste așteptări a indicelui de inflație măsurat prin prețurile la consumator (unde transmiterea majorării prețurilor industriale se face parțial și decalat în timp pe lanțul de producție și desfacere a produselor).
Deocamdată, nu s-au înregistrat creșteri semnificative la produsele manufacturate, ceea ce vedem per total fiind rezultatul puternic concentrat pe partea de tutun, combutibili și, mai ales, resurse de energie.
În treacăt fie spus, dacă la energia electrică avem deja o majorare de +24,65% iar la gazele naturale +20,55% înainte de noile cotații pe octombrie, mai de început de iarnă, la energia termică încă mai aveam un surprinzător -0,21%, care va fi „corectat” puternic, prin eliminarea totală sau parțială a subvențiilor.
În afară de acest aspect, nu este nimic ieșit din comun din perspectivă regională, urmând să ne confruntăm cu majorări de prețuri drept consecință combinată a evoluțiilor pe partea producției industriale și a energiei.
Depinde de noi dacă ne vom strădui să ne apropiem, ca reacție de ajustare a proceselor de producție pentru a limita avansul inflației, de Cehia și Polonia, în loc să ne mulțumim să stăm la locul nostru geografic, între Bulgaria și Ungaria.
Se impun, însă, două observații mari și late:
prima, suntem deja incomodați de deficitul comercial major, ceea ce nu e cazul Ungariei sau Bulgariei, nemaivorbind de Cehia sau Polonia;
a doua, prețurile la energie se mai pot reduce, cu beneficii ulterioare, dar tehnologiile de fabricație și productivitatea vor face diferența între cei care vor câștiga și cei care vor pierde cote de piață.
