joi

30 iunie, 2022

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on pocket

9 iunie, 2022

Observ extinderea unei practici fiscale care afectează negativ bugetul public (deci, bunăstarea noastră), și despre care se vorbește deschis, cu o relaxare șocantă, inclusiv în diferite conferințe de afaceri sau chiar la televizor: practica unor companii de „optimizare” fiscală a costurilor cu forță de muncă. În opiniile exprimate public (inclusiv de către unii politicieni!), există două suspiciuni:

➊ o parte din angajații care sunt plătiți la nivelul salariului minim pe cartea de muncă mai primesc în paralel beneficii bănești nefiscalizate din partea angajatorilor (plata la negru);

➋ o parte din angajați sunt externalizați pe contracte de colaborare de tip PFA / microîntreprindere pentru reducerea impozitelor și contribuțiilor sociale plătite.


Dacă prima practică este complet ilegală, a doua este într-o zonă gri, deoarece legalitatea externalizării forței de muncă pe un contract de colaborare constă în caracterul independent al activității. Practic, totul este în regulă din punct de vedere fiscal dacă persoana respectivă respectă câteva condiții:

  • prestează serviciile către mai mulți agenți economici,
  • își poate alege programul de lucru sau locul desfășurării activității,
  • riscurile inerente muncii sunt asumate de către persoana respectivă și alte câteva condiții mai extinse enumerate în codul fiscal.

Dacă… problema este la acest „dacă”. Pentru că, în realitate, mulți dintre noi cunoaștem companii sau oameni care apelează la aceste practici pentru reducerea costurilor fiscale, dar unde activitatea este una dependentă, adică acel prestator de servicii lucrează doar pentru o singură companie, iar atunci „optimizarea” este evaziune fiscală. Problema devine un cancer al societății atunci când închidem ochii și nu facem nimic, pentru că „nu ne afectează pe noi” / „de ce să mă implic și să am probleme”. Ei bine, ar trebui să ne implicăm, pentru că evaziunea fiscală înseamnă pierderea de oportunități, investiții nerealizate și scăderea bunăstării noastre.

Eu am decis să mă implic și să contribui cu o analiză pentru evaluarea impactului fiscal cauzat de externalizarea ilegală a forței de muncă. Metodologia propusă este unică și fără precedent în cercetările realizate până acum în Romania: am calculat impactul pornind de la nivel micro⇔macro. Am analizat situațiile financiare publice ale companiilor, am calculat impactul fiscal (taxele neplatite) și am ajuns la următoarele concluzii:

  1. Eșantionul analizat: 23.059 companii cu venituri >1 milion € care angajează circa 2 milioane de salariați (50% din întreaga forță de muncă din sectorul non-public), analizând situațiile finanicare publice pentru perioada 2015–2020;
  2. Jumătate din aceste companii au fost încadrate pentru cel puțin 1 an din perioada 2015–2020 în clasa de risc major privind externalizarea ilegală a forței de muncă. În fiecare an 1 din 4 companii analizate erau incluse în această clasă de risc;
  3. Impactul fiscal maximal (caracterul ilegal al externalizarii forței de muncă este valabil pentru toate companiile încadrate în clasa de risc major) este de 54,3 miliarde Lei în perioada 2015–2020. Aceasta înseamnă impozite și contribuții sociale neplatite de aproape 11 miliarde €. Cu acești bani se putea dubla rețeaua de autostrăzi din România (circa 900 km de autostradă la un cost estimat de 10 milioane € / km) și se putea construi un spital modern în fiecare județ (42 de spitale × 50 milioane € / spital). Ce ar fi fost dacă…
  4. Fenomenul evaziunii fiscale prin externalizarea ilegală a muncii a luat amploare în perioada analizată. Practic, impactul fiscal prin taxele neplatite a crescut cu 60%, de la 7,1 miliarde Lei (2015) până la 11,3 miliarde Lei (2020). Combinația perfectă a unor factori motivaționali care a determinat din ce în ce mai mulți antreprenori să meargă până la limită cu această practică, sau chiar dincolo de ea: creșterea salariilor, taxele ridicate pe muncă dar reduse pe capital;
  5. Impozitele neplatite prin externalizarea ilegală a forței de muncă reprezintă circa 8% din contribuțiile sociale și impozitul pe veniturile din salarii încasate la bugetul public. Practic, pentru fiecare 100 de lei taxe încasate pe muncă, statul ar mai fi putut încasa încă 8 Lei doar prin eliminarea practicilor de externalizare ilegală a forței de muncă.

Cum am ajuns la toate aceste cifre și concluzii? Studiul care urmează prezintă metodologia și rezultatele obținute la final sunt detaliate la final, atât din perspectiva impactului total cât și a distribuției sectoriale.

Metodologie: cum depistăm companiile cu risc major de externalizare ilegală a forței de muncă?


Simplu: follow the money! Nu trebuie decât să ne imaginăm care sunt efectele vizibile asupra contului de profit și pierdere în cazul companiilor care externalizează forța de muncă pe contracte de colaborare PFA / microîntreprindere, în loc să contracteze angajații legal, prin intermediul contractelor de muncă. Nu trebuie să ai doctorat în economie pentru a realiza că efectele imediate sunt următoarele în cazul companiilor care promovează astfel de practici în oglindă cu media sectorială (companii similare cu aceeași activitate):

  • Ponderea cheltuielilor cu personal în total cheltuieli exploatare este mai redusă;
  • Ponderea altor cheltuieli de exploatare (categoria prestațiilor oferite de terți) în total cheltuieli este mai mare (practic, aici sunt incluse facturile emise de subcontractorii de tip PFA / microîntreprindere);
  • Cifra de afaceri / angajat este superioară față de media sectorială, în special datorită efectului de bază (compania cu risc are mai puțini angajați contractați pe cartea de muncă). Practic, vânzările sunt nejustificat de mari având în vedere numărul redus de angajați;
  • Salariul mediu brut / lună este inferior față de media sectorială, probabil o parte fiind plătită prin subcontractare (există practici mixte, cu salariul trecut pe cartea de muncă la nivelul minim, iar diferența este plătită pe bază de factură emisă de același angajat de pe o altă companie.

Impactul fiscal al impozitelor și contribuțiilor sociale neplătite din cauza activităților de optimizare fiscală poate fi calculat și din perspectiva distribuției sectoriale în funcție de codul CAEN principal al companiilor suspecte de astfel de practici pe pacursul anului 2020. Astfel, aproape două treimi din toate impozitele și taxele neplătite din cauza acestui fenomen provin din 5 industrii: comerțul cu ridicata și distribuție (15%), IT (13%), alte activități și servicii prestate în special companiilor (12%), construcții (11%) și transporturi (10%). Majoritatea acestor sectoare conduc și în topul frecvenței fenomenului de optimiare fiscală, în condițiile în care ponderea companiilor suspecte de aceste practici în total companii fluctuează între 30–40%.

Argumentele și calculele care stau la baza acestei cercetări pot fi citite pe blogul lui Iancu Guda

Îți mulțumim că citești cursdeguvernare.
Abonează-te la newsletter aici.

***

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on pocket

citește și

lasă un comentariu

2 răspunsuri

  1. Super articol dle Guda!👏👏👏
    E…așa da! Iată principala problemă a economiei românești! Rezolvarea măcar parțială a acestui tip de evaziune( campioni-multinaționalele) ar rezolva imediat deficitul bugetar!
    Or citi și onor angajații și decidenții din Ministerul de Finanțe acest articol? Sau le e frică de reacția ce ar putea veni din partea evazioniștilor?🤔

  2. multinaționalele din IT care sunt împotriva contractorilor nu fac altceva decat să își arate teama pe care o au – aceea ca nu mai pot gasi sclavi pe care sa îi plătească cu minimul pe economie din germania.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată.

toate comentariile

2 răspunsuri

  1. Super articol dle Guda!👏👏👏
    E…așa da! Iată principala problemă a economiei românești! Rezolvarea măcar parțială a acestui tip de evaziune( campioni-multinaționalele) ar rezolva imediat deficitul bugetar!
    Or citi și onor angajații și decidenții din Ministerul de Finanțe acest articol? Sau le e frică de reacția ce ar putea veni din partea evazioniștilor?🤔

  2. multinaționalele din IT care sunt împotriva contractorilor nu fac altceva decat să își arate teama pe care o au – aceea ca nu mai pot gasi sclavi pe care sa îi plătească cu minimul pe economie din germania.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată.

articole categorie

Citește și:

Consumatorii români aveau, la nivelul anului 2021, o paritate a puterii de cumpărare de 55,5% din media europeană, procent identic cu cel din 2020, cel mai redus de...

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: