22 iunie, 2022

Guvernul va introduce, joi, în ședință, un mecanism de compensare a prețului de la pompă al carburanților, care va funcționa timp de trei luni, începând din iulie, impactul asupra consumatorilor fiind estimat la circa un leu per litru, au anunțat premierul, Nicolae Ciucă, și președintele Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu, în cadrul unei reuniuni informale cu presa.

Guvernul a analizat și varianta scăderii unor taxe, însă aceasta nu ar avea un impact pe termen lung, potrivit oficialilor.
Impactul unei scăderi potențiale de TVA s-ar risipi în circa trei săptămâni, o lună, iar accizele nu pot fi modificate pentru că ar încălca legislația europeană, a explicat premierul.

Prin urmare, executivul a optat pentru compensarea cu o sumă fixă per litru, pe o perioadă limitată de timp.


Premierul a avut în această dimineață o întâlnire cu miniștri și secretari de stat de la Ministerul Energiei și de la Ministerul Finanțelor, precum și cu conducerea ANAF și a Consiliului Concurenței pentru a căuta soluții pentru gestionarea situației prețurilor la carburanți.

PSD și-a somat, marți, guvernul din care face parte să reducă prețurile la carburanți fie prin „stabilirea unui preț maximal la clientul final” sau prin „limitarea adaosului comercial pe tot lanțul comercial”.

Deocamdată, Guvernul român a adoptat în 18 mai o subvenție de 0,5 lei / litrul de motorină pentru transportatori și fermieri. Circa 3.000 de companii din domeniu ar urma să primească 300 de milioane de lei.

***


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: