marți

16 aprilie, 2024

24 februarie, 2014

Premierul Victor Ponta a afirmat luni că, în situaţia în care PNL va decide să se retragă din guvern, va nominaliza interimari la ministerele conduse acum de liberali.

Oficial, premierul Ponta a precizat că termenul pentru formarea noului guvern este 8 martie, când expiră interimatul de la Ministerul Administraţiei şi Internelor al vicepremierului Gabriel Oprea.

PSD s-a înţeles cu PC şi cu UNPR

“BPN al PSD a decis să mergem în Parlament cu noul Guvern, marţi, 4 martie, astfel încât până pe 8 să fie instalat”, au precizat pentru MEDIAFAX surse din PSD.


Sursele citate au arătat că această decizie a fost luată pornind de la ipoteza retragerii PNL de la guvernare, decizie care urmează să fie discutată în forul decizional politic al PNL marţi seară.

La nivel declarativ, Victor Ponta a reluat luni teza conform căreia va încerca, atât timp cât îi permit termenele constituţionale, să găsească o soluţie politică pentru ca guvernarea să continue sub formula USL.

Marţi seară, Delegaţia Permanentă a PNL va discuta posibilitatea retragerii din Cabinet, situaţie în care USD va forma un nou Guvern, care va trebui să treacă de votul Parlamentului.

Comitetul Executiv Naţional al PSD se va reuni pe 3 martie, pentru a evalua situaţia politică şi pentru a lua “deciziile care se impugn”.


Aceste decizii sunt deja convenite cu aliaţii-PC şi UNPR.

PNL a pierdut 3 secretari de stat

Până la despărţirea oficială, premierul Victor Ponta a renunţat, luni, la trei secretari de stat nominalizaţi de PNL.

Victor Ponta a demis-o pe Ştefania Duminică din funcţia de secretar de stat la Ministerul Educaţiei.

Motivul oficial- Comisia de Etică a Universităţii Bucureşti a stabilit că lucrarea de disertaţie a acesteia din 2012 este un “plagiat integral” după o lucrare din 2008.

Preşedintele Traian Băsescu a fost cel care, pe 18 februarie, i-a cerut premierului Ponta revocarea.

Tot luni, din funcţia de secretar de stat la Ministerul Justiţiei a fost eliberat, fără a fi comunicat un motiv oficial, şi Ovidiu Puţura.

Ovidiu Puţura (PNL), judecător, a fost numit în 17 mai 2012 în funcţia de secretar de stat. În 17 ianuarie 2014, Ovidiu Puţura a fost numit în funcţia de preşedinte al Consiliului de Administraţie al companiei CFR.

Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Bogdan Nica, a fost şi el eliberat din funcţie. Bogdan Nica a fost preşedintele ANPC, cu rang de secratar de stat, din 23 mai 2012 şi a aflat de la presă c[ a fost demis.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: