Guvernul condus de Mihai Tudose a fost învestit joi de către Parlament cu 275 de voturi pentru şi 102 împotrivă.
După primirea votului de încredere al Parlamentului, membrii guvernului Mihai Tudose vor merge la Palatul Cotroceni, acolo unde la ora 19.00 va avea loc ceremonia de depunere a jurământului în faţa preşedintelui Klaus Iohannis.
Prima ședință a cabinetului ar putea să se desfășoare vineri.
Probleme de cuplu
Înainte însă de primele acte guvernamentale, care se vor referi cu siguranță la reocuparea pozițiilor pierdute, în ministere sau instituții descentralizate, din cauza ”tentativei eșuate de puci” a cuplului Ponta-Grindeanu, PSD și ALDE trebuie să gestioneze o criză de cuplu.
Aceasta a izbucnit joi, chiar în timpul audierilor membilor cabinetului în Parlament, când ALDE a descoperit odată cu presa anumite prevederi conținute de programul de guvernare cu care s-a declarat în dezacord.
Ar fi vorba de preconizatul impozit pe cifra de afaceri, de amânarea cu 1 an a reducerii TVA, de introducerea taxei de solidaritate și de neclarități privind modificarea cotei unice.
(Citiți și: Program de guvernare pentru cabinetul Tudose)
Proaspăt votat ministru de Finanțe, Ionuț Mișa a primit ieri prima lecție a mandatului.
Rugat de presă, în cursul dimineții, să lămurească pasajul neclar din programul de guvernare referitor la pensii, Ionuț Mișa a anunțat că intenția guvernului este aceea de a desființa Pilonul II de pensii.
(Citiți și: Guvernul are în program desființarea Pilonului II de pensii)
După această declarație, premierul Tudose a negat această intenție: ”Cum să facem așa ceva? Nu, nu desființăm nimic!”
Mihai Tudose a fost puternic susținut de Liviu Dragnea. ”Ionuț Mișa a început cu stângul. Pilonul II nu se desființează, cl puțin nu cât suntem noi la guvernare. E o prostie! Sper ca Ionuț Mișa să continue cu dreptul”, a afirmat Liviu Dragnea.
Liderul PSD a anunțat presa că ea este de vină pentru declarația ministrului. ”Dacă săriți cu 10 întrebări odată cum să înțeleagă omul ce îl întrebați. Asta e, n-a înțeles întrebarea”, a fost explicația lui Liviu Dragnea.
O explicație care ar fi fost plauzibilă dacă ministrul n-ar fi oferit detalii semnificative ale măsurii.
Ulterior, Ionuț Mișa a revenit cu precizarea: ”Nu se desfiinţează, nu se naţionalizează. A fost o eroare pe care mi-o asum”.