10 februarie, 2020

Biroul Executiv Național al PNL a aprobat luni, în unanimitate, noul program de guvernare și lista cabinetului Orban 2. E vorba de aceeași structură a guvernului, aceeași membri ai cabinetului demis și de același program de guvernare, din care sunt eliminate realizările celor 3 luni de guvernare liberală și adăugate câteva noi priorități.

Lista guvernului și programul de guvernare vor fi depuse luni, la Parlament.

Duminică, Ludovic Orban a precizat că minștrii propuși se vor prezenta la audierile din comisiile de specialitate, însă parlamentarii partidului se vor abține la vot în comisiile de specialitate. Guvernul nu va fi votat de liberali nici în plenul Parlamentului.


În mod normal, Birourile permanente ar trebui luni să decidă un calendar al audierilor și al votului de investitură, dar PSD va încerca să amâne procedura.

Noul program de guvernare, transmite Digi24, prevede finalizarea proiectului de lege privind desființarea Secției Speciale pentru investigarea magistraților și constituirea unui grup de lucru la nivelul Ministerului Justiției pentru modificarea Codurilor Penale.

De asemenea este prevăzut un nou program de investiții pentru comunitățile locale, un plan strategic în agricultură pentru fermele de familie și acordarea licențelor 5G și un nou program RABLA pentru 60 000 de tichete.

În ședința BEx PNL, Ludovic Orban le-a transmis colegilor că obiectivul principal sunt anticipatele și că liberalii vor mai avea „încă două programe de guvernare”.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: