Guvernul a decis, printr-o Ordonanţă de Urgenţă aprobată în şedinţa de miercuri, să interzică serviciile de consultanţă juridică în instituţiile publice care au departamente juridice, şi să taie cu până la 30% cheltuielile de personal şi deplasări.
Potrivit Ordonanţei, aceeaşi interdicţie va fi valabilă şi în cazul contractelor autorităţilor locale pentru servicii de audit public intern prestate de către persoane fizice.
De asemenea, li se interzice instituţiilor publice, indiferent de modul de finanţare şi subordonare, să efectueze cheltuieli pentru achiziţionarea şi/sau elaborarea studiilor de prefezabilitate, a studiilor de fezabilitate şi a altor studii aferente obiectivelor de investiţii, dacă în ultimii 5 ani bugetari au fost întocmite şi înregistrate în contabilitate studii având acelaşi obiect (caz în care studiile existente vor fi actualizate) sau dacă obiectivul de investiţii publice nu va putea fi inclus în programul de investiţii publice în anul bugetar următor. Sunt exceptate studiile întocmite în vederea accesării de fonduri externe nerambursabile.
Prin aceste măsuri guvernul speră să facă în acest an economii la bugetul general consolidat de circa 1,86 miliarde lei.