Viorica Dăncilă a semnat luni, ultima zi a sa în calitate de premier, mai multe decizii de numire în funcții importante din stat.
Bogdan Ionuț Dințoi a fost numit șef al Departamentului pentru Lupta Antifraudă, instituţia de contact cu Oficiul European de Luptă Antifraudă al Uniunii Europene.
(Citiți și: ”Față în față – două guverne românești: Un veac de singurătate. Și 10 lumânări aprinse la agonia leadershipului politic românesc”)
Noul șef al DLAF este, potrivit G4Media, un polițist fidel Rovanei Plumb și a lucrat cu aceasta la Ministerul Mediului (2012 – 2014) și la Ministerul Muncii (2014), pe diverse posturi – director, șef serviciu sau de consilier principal.
De asemenea, Liliana Mincă a fost numită secretar general adjunct la Ministerul Finanțelor Publice. Fostă membră a Partidului Conservator, înființat de Dan Voiculescu, aceasta a trecut ulterior la UNPR și, în prezent, este membră ALDE. Ea a devenit cunoscută în perioada 2006 – 2009, când a condus Loteria Română.
La Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor (ONPCSB) a fost numit vicepreședinte generalul în rezervă Constantin Ilie Aprodu. Acesta este considerat „omul de casă” al lui Gabriel Oprea.
Reamintim că, tot luni, fostul minsitru al Sănătății Sorina Pintea a numit-o manager al Institutului Clinic Fundeni pe Adriana Cotel. Cu un CV nedezvăluit, aceasta a ocupat în ultimul an câteva psturi importante în sistemul de sănătate.
A fost director al Agenției Naționale a Medicamentului și președinte al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, deși nu avea experiență pentru niciuna dintre poziții. Presa a relatat că ea este o apropiată a lui Darius Vâlcov, considerat autorul programului de guvernare al PSD și unul dintre oamenii de încredere ai fostului lider social-democrat Liviu Dragnea.