Guvernul Cioloș a lansat cele mai multe dintre cele 74 apeluri de noi proiecte europene și a îndeplinit 12 dintre cele 23 condiționalități ex-ante, asumate prin Programul de Parteneriat cu Comisia Europenă în programul 2014-2020, potrivit celor două note prezentate de ministrul delegat pentru fonduri europene Mihaela Toader, în ședința Guvernului Grindeanu de din 12 ianuarie 2017.
Ministrul delegat pentru fonduri europene face parte din Ministerul Dezvoltarii si Fondurilor Europene, condus de viceprim-ministrul Sevil Shhaideh.
Valoarea celor 74 de apeluri de proiecte noi pentru fondurile structurale si de coeziune este de peste 15 miliarde de euro, reprezentand 54,2% din finanţarea europeană alocată Romaniei la această categorie de fonduri.
Luând act de cele două note care i s-au prezentat, Guvernul Grindeanu recunoaște implicit că majoritatea măsurilor necesare pentru lansarea de noi proiecte cu finanțare europeană au fost realizate de Guvernul de tehnocrați condus de Dacian Cioloș.
De la Guvernul Ponta au rămas realizate mai puțin de 10 apeluri și 11 condiționalități.
Detalii în:
Nota privind îndeplinirea conditionalităţilor asumate prin Acordul de Partenriat
Condiţionalităţile ex-ante sunt strategii sectoriale pe care autorităţile române trebuie să le prezinte Comisiei Europene (CE). În lipsa acestora, CE poate bloca anumite linii de finanţare sau chiar programe întregi din noile fonduri europene.
Guvernul Cioloș a întreprins acțiunile necesare şi pentru îndeplinirea altor 13 conditionalități: dintre care șase „au toate premisele pentru ridicare”, alte şase se află în stadiul de „dialog informal cu CE” (două în „stadiu avansat), iar una, cea privind sectorul deşeuri prezintă „un risc major de suspendare a plăţilor ”, potrivit documentelor citate.