14 mai, 2019

Guvernul a aprobat marți mini-amnistia fiscală cerută de premierul Dăncilă în urmă cu o săptămână.

Cei care au plătit deja contribuțiile de sănătate vizate de OUG își vor putea recupera banii, dacă vor face solicitări în acest sens, a anunțat ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici, la finalul ședinței de Guvern.

Ministerul Finanțelor Publice a pus în dezbatere publică această ordonanță, care reglementează plata contribuțiilor de sănătate aferente perioadei 2014-2017, a doua zi după solicitarea formulată de premier.

Valoarea totală a CASS stabilită prin deciziile ANAF comunicate, sau în curs de comunicare, este de 1,97 miliarde lei, din care, în baza proiectului de ordonanță, statul renunță să mai încaseze 1,03 miliarde lei.


Potrivit proiectului, o primă măsură privește ”eliminarea inechităților rezultate din aplicarea prevederilor legale în urma cărora persoanele fizice sunt obligate la plata unei contribuții de asigurări sociale de sănătate calculată la nivelul salariului de bază minim brut pe țară, cu toate că veniturile realizate se situează sub acest nivel”.

O a doua măsură privește modificarea termenului de plată a contribuției de asigurări sociale de sănătate şi a termenului de plată anticipată a acestei contribuții, având în vedere volumul semnificativ de decizii de impunere pentru stabilirea contribuției aferente perioadei 2014 – 2017, care nu au fost comunicate contribuabililor până la data de 15 martie 2019, cu consecința punerii contribuabililor în imposibilitatea de a beneficia de acordarea bonificației, independent de voința acestora, în condițiile în care OUG nr. 89/2018 condiționează acordarea bonificației de plata contribuției până la 31 martie 2019.

Pentru plata cu anticipație a acestor sume, proiectul prevede acordarea unei bonificații de 10%, dacă sunt plătite integral în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a ordonanței de urgență.

De asemenea, actul normativ propune ca pentru sumele de plată stabilite prin deciziile de impunere anuale, emise și comunicate de organul fiscal competent după data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, pentru definitivarea contribuției individuale de asigurări sociale de sănătate datorată de persoanele fizice, pentru perioada 2014 – 2017, termenul de plată să fie de 120 de zile de la data comunicării deciziei de impunere.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: