vineri

29 martie, 2024

27 ianuarie, 2014

Guvernul a declarat stare de alertă pentru județele Buzău, Brăila şi Vrancea pentru a înlătura efectele manifestărilor meteorologice extreme de până acum și a pregăti zonele respective pentru revenirea ninsorii și viscolului, miercuri și joi, a anunțat luni premierul Victor Ponta, în timpul videoconferinței de la Comandamentul de iarnă.

Cele trei județe – Buzău, Brăila şi Vrancea, au fost duminică, timp de șase ore, sub cod roșu de viscol.

Potrivit OUG 21/2004, pe durata situaţiilor de urgenţă sau a stărilor potenţial generatoare de situaţii de urgenţă poate fi declanşată starea de alertă.


După declararea acesteia, sunt puse de îndată în aplicare planurile de acţiuni şi măsurile de prevenire, de avertizare a populaţiei, de limitare şi înlăturare a consecinţelor situaţiei de urgenţă, după caz.

Luni, se mai aflau sub avertizare cod portocaliu de viscol, până la ora 23.00, următoarele județe: Constanţa, Tulcea, Brăila, Călăraşi, Ialomiţa, Buzău, Vrancea şi Galaţi. Pentru Bacău, Vaslui şi Iaşi au fost emise atenționări cu cod galben.

Vântul va scădea în intensitate începând de luni şi până miercuri dimineaţa, când situaţia se va înrăutăţi însă din nou în sudul ţării, Administrația Națională de Meteorologie (ANM) urmând astfel să emită o nouă avertizare de vânt puternic pentru această zonă, valabilă pentru intervalul cuprins între miercuri dimineaţa şi joi la prânz.

După ziua de joi, va urma o „pauză” până pe 3-4 februarie, a declarat directorul ANM, Ion Sandu.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: