vineri

29 martie, 2024

15 decembrie, 2017

FOTO: gsp.ro

Valoarea totală a investiției în „Complexul Sportiv Stadion Municipal” din Alexandria este de peste 55,7 milioane de lei și va fi realizată de Compania Națională de Investițiii (CNI) în 18 luni, potrivit HG 880 adoptată de Executiv încă din 6 decembrie și publicată în Monitorul Oficial vineri.

Valoarea reală a investiției va fi însă mai mare, având în vedere faptul că a fost calculată la cursul de 4,5467 lei/ euro, din 16 mai 2017, în timp ce multe din prognozele bancare pentru anul viitor depășesc pragul de 4,6 lei/euro, unele dintre ele ajungând și la 4,7 lei/ euro, la orizontul finalizării proiectului.

În primul an de execuție urmează să se chletuiască mai mult de jumătate din bani (35 mil. lei), iar în cel de al doilea restul, potrivit indicatorilor tehnico –economici prevăzuți în actul normativ.


Capacitatea totală va fi de 5.496 de locuri iar suprafața construită desfășurată de 15.795 mp.

Cea mai mare parte a investiției va fi finanțată de la bugetul de stat, prin Ministerul Dezvoltării Regionale, „în limita sumelor aprobate anual cu această destinație” și în proporție de circa 2,5% de la bugetul local.

Noua arenă ar urma să fie construită în Pădurea Vedea, pe malul drept al râului Vedea, unde acum se află o zonă verde ce cuprinde un parc recreativ, potrivit unor surse locale citate de gsp.ro.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: