16 iunie, 2022

Guvernul a aprobat, în ședința de joi, proiectul de lege privind achiziționarea a 32 de aeronave F-16 din Norvegia, pentru realizarea capabilității operaționale aeriene de tranziție prevăzute în Concepția de realizare graduală a capabilității de apărare aeriană, în cadrul programului “Avion multirol al Forțelor Aeriene”.

Guvernul României va atribui Guvernului Regatului Norvegiei contractul de achiziție a 32 de aeronave F-16, cu suport logistic inițial și a unui a pachet de bunuri și servicii complementar (de la Guvernul Statelor Unite ale Americii).

Ministerul Apărării Naționale (MApN) precizează într-un comunicat că avioanele vor fi livrate în stare operațională, resursa disponibilă a acestora asigurând operarea lor pentru o perioadă de tranziție, de minimum 10 ani, către avioanele de generația a V-a, ceea ce face ca achiziția avioanelor de la Guvernul Norvegiei să reprezinte, în fapt, un transfer de capabilitate între două țări NATO aliate.


Aeronavele vor asigura îndeplinirea noilor cerințe existente la nivelul NATO, ulterior urmând a fi introduse în programul de modernizare la aceeași configurație M6.X cu avioanele F-16 din prima escadrilă intrată deja în dotarea Forțelor Aeriene Române, mai arată MApN.

De asemenea, MApN afirmă că această soluție asigură implicarea industriei naționale de apărare în executarea lucrărilor de mentenanță și modernizare a avioanelor F-16, prin operatorul economic desemnat centru de mentenanță pentru aeronave F-16 de către Guvernul României (Aerostar Bacău), aspect care va contribui la consolidarea și menținerea capabilității aeriene operaționale.

Achiziția de la Guvernul Regatului Norvegiei a pachetului de 32 avioane F-16 include și instruirea unui număr minim de specialiști din cadrul personalului tehnico-ingineresc de aviație din Forțele Aeriene necesar pentru încadrarea funcțiilor-cheie din structurile de planificare și execuție a mentenanței și de asigurare a planificării logistice la nivelul Bazei Aeriene și Statului Major al Forțelor Aeriene pentru cele două escadrile de avioane F-16.

“Această soluție asigură, într-un interval de timp scurt, crearea la nivelul escadrilelor a capabilității minime de operare, mentenanță, planificare și conducere strict necesare pentru exploatarea în condiții de siguranță a avioanelor F-16 care vor fi achiziționate”, arată sursa citată.


Fondurile estimate pentru achiziție sunt de circa 454 milioane euro, fără TVA. MApN menționează că, în contextul complexității programului, resursele financiare necesare vor fi stabilite cu exactitate după inițierea procedurilor de atribuire a contractelor de achiziție și începerea discuțiilor cu reprezentanții Guvernului Norvegiei și Guvernului Statelor Unite ale Americii.

În prezent, Forțele Aeriene Române au în dotare 17 aeronave F-16 în configurație M5.2R, care vor fi modernizate la configurația M6.X, achiziționate în baza prevederilor Concepției de realizare graduală a capabilității de apărare aeriană în cadrul programului “Avion multirol al Forțelor Aeriene”.

Misiunile specifice Serviciului de Luptă Permanent – Poliție Aeriană (SLP-PA) sunt executate cu aeronave F-16 și MiG-21 LanceR, însă folosirea acestora din urmă este o soluție pe termen scurt (un an).

MApN arată că scoaterea graduală din serviciu a avioanelor MiG-21 LanceR și necesitatea executării în regim permanent a Serviciului de Luptă – Poliție Aeriană cu avioane F-16, coroborate cu evoluția mediului de securitate regional, au determinat nevoia identificării unei soluții care să permită apărarea spațiului aerian al României cu avioane F-16 și executarea SLP-PA cu avioane F-16, conform angajamentelor asumate față de NATO.

Parlamentul României a aprobat inițierea de către Ministerul Apărării Naționale a procedurii de atribuire a contractelor de achiziție pentru pachetul de 32 de avioane de la Guvernul Regatului Norvegiei și a pachetului de bunuri și servicii complementar de la Guvernul Statelor Unite ale Americii, în ședința comună a Birourilor permanente ale Camerei Deputaților și Senatului.

***

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: