duminică

21 aprilie, 2024

16 februarie, 2016

visegrad 4 plus 2La 25 de ani de la înființarea grupului V4 (grupul de la Vișegrad – Slovacia, Cehia, Polonia și Ungaria), cele patru state membre au convenit luni un back-up pentru eventualitatea că Atena nu va reuși, în continuare, să-și controleze granițele.

Este un plan pe care cele patru țări îl vor susține la Consiliul European din 18 și 19 februarie – suspendarea Greciei din spațiul Schengen și consolidarea granițelor elene cu Macedonia și Bulgaria, pentru a bloca acolo tranzitul imigranților din Orientul Mijlociu.

La mini-summitul V4 au participat, de altfel, și Gjorge Ivanov – președintele Macedoniei, și Boyko Borissov – premierul Bulgariei.


Aceste două țări ar putea juca rolul de barieră principală pentru a împiedica intrarea refugiaților în Schengen, dacă Atena nu-și va rezolva rapid problemele de la frontieră și nu va accepta ca acestea să fie păzite de grăniceri din state membre, iar Turcia nu-și va onora obligațiile asumate prin acordul semnat cu Bruxelles-ul.

harta grecia macedonia

„Este important ca Grecia să-și respecte obligațiile ce decurg din calitatea sa de membru al spațiului Schengen. În cazul în care un alt val de migrație va avea loc în această primăvară, trebuie să fim gata să ajutăm să-și protejeze granițele nu doar Grecia, ci și Macedonia, Bulgaria și alte țări de pe ruta balcanică (…) V4 va face tot posibilul pentru ca fluxul de imigranți să fie redus semnificativ, astfel încât Europa să recâștige controlul asupra fronierelor externe”, a declarat luni premierul ceh Bohuslav Sobotka.

Premierul ungar Viktor Orban a declarat că politica de migrație a UE a eșuat și a spus că țara sa este dispusă să ofere „resurse materiale și pentru țările care doresc să construiască o linie de apărare în sudul Ungariei.”


De asemenea, premierul slovac, Robert Fico, a anunțat că pune la dispoziție 300 de polițiști și grăniceri în cazul în care Grecia nu reușește să-și protejeze granița.

Bulgaria face un pas înapoi

Deși premierul Borissov a participat la Praga, la reuniunea V4, el a contactat-o pe Angela Merkel ca să-i comunice acest lucru, iar luni, după mini-summit, a declarat: “Noi ne-am bucurat să înlăturăm gardul cu Grecia și nu dorim să construim unul nou, pentru că nu este nici europen, nici democratic” (în timpul comunismului exista un gard la granița dintre cele două țări).

Sofia, elevul cu cele mai proaste rezultate din toată Uniunea, are prea multe probleme pentru a declanșa noi critici din partea Bruxelles-ului, mai ales că nu a trecut decât o lună de la ultimul raport MCV, care constata prea puține progrese pe segmentul justiție în Bulgaria.

Mai mult, ultimul lucru pe care și l-ar dori Sofia ar fi să supere Germania, iar cancelarul Angela Merkel a avertizat deja Europa de Est și Centrală că se joacă cu focul promovând o poziție separată în problema migrației și a Greciei.

Vișegrad vs Germania și Grecia. Franța alunecă tot mai departe de Berlin

schengen suspendari excluderi

Noile clarificări de poziție ce se fac doar câteva zile înainte de summitul de la Bruxelles, par să configureze pentru Consiliul European două tabere și noi apropieri, toate în funcție de soluția gândită la criza refugiațialor.

V4 pare să-și fi fixat clar adversarii: Germania și Grecia, ambele considerate cauze principale ale crizei pe care o traversează Uniunea. Germania este cea care i-a „invitat” pe refugiați în Europa, promovând o politică a porților deschise, iar Grecia este vinovată că nu poate controla sosirile pe continent.

refugiati merkelÎn opinia V4, Angela Merkel este tot mai izolată în această chestiune, iar declarația premierului francez manuel Valls, care spunea că Parisul nu va susține un mecanism permanent de relocare a refugiaților, pare să confirme acest lucru.

Germania a avertizat luni că orice mișcare în sensul izolării Greciei  de restul Europei ar putea „otrăvi dezbaterea europeană”, iar Angela Merkel a declarat că salvarea spațiului Schengen va fi una dintre prioritățile sale.

Vicecancelarul Sigmar Gabriel scria, tot luni, în Frankfurter Allgemeine Zeitung: „Nu poți redefini granițele Europei și expulza statele afectate”.

Președintele Consiliul European, Donald Tusk, a declarat și el, marți, că excluderea Greciei din Schengen nu va rezolva niciuna dintre problemele Europei.

Mesajul viza statele din Vișegrad, dar și alte țări membre, occidentale, care și-au exprimat această dorință.

Pe de altă parte, problema migrației a apropiat într-adevăr Atena și Berlinul, lucru neașteptat după resentimentele acumulate în timpul discuțiilor privind Grexitul.

Noul plan al Angelei Merkel

mutti s malaise
The Economist

Exact în ziua în care V4 se reunea la Praga, în presă apăreau informații despre noul plan al Angelei Merkel pentru stoparea crizei refugiaților, plan în care Turcia și Grecia sunt principalii actori în blocarea fluxului.

Potrivit unui draft cu propuneri, Turcia ar trebui să-i oprească pe imigranți pe teritoriul său, iat, la schimb, în afara celor trei miliarde de euro, statele UE ar trebui să preia din această țară, în cote fixe, un anumit număr de migranți anual.

Dacă numărul intrărilor va depăși plafonul stabilit de UE, atunci nu va mai prelua nimic din Turcia, iar Grecia va returna în Turcia imigranții, potrivit detaliilor apărute în presa germană.

La Bruxelles, în marja summitului Consiliului European, premierul elen Alexis Tsipras va avea o întâlnire separată cu Angela Merkel și omologul său turc Ahmet Davutoglu.

De asemenea, prim-ministrul elen va discuta separat și cu liderii U11 (Bulgaria, Croaţia, Republica Cehă, Estonia, Letonia, Lituania, Ungaria, Polonia, România, Slovenia şi Slovecia) și Ahmet Davutoglu.

Premierul elen se duce la Bruxelles cu o parte din teme făcute: patru din cele cinci hot spoturi aproape terminate (Lesvos, Chios, Samos și Leros) și cele două centre de traznit aproape finalizate – Schisto în Atena și Diavata în Thessaloniki, potrivit Kathimerini.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Acest text se adresează în primul rând tinerilor, adică celor

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: