miercuri

17 iulie, 2024

31 martie, 2022

Grupul Etex și-a suspendat operaţiunile din Rusia şi relochează angajaţi ucraineni prin intermediul filialelor din România şi Polonia, scrie News.ro.

Filiala Etex din România (Siniat) a ajutat la relocarea a 29 de colegi ucraineni, împreună cu familiile acestora, prin preluarea lor de la graniţă, iar măsuri similare au fost întreprinse şi de biroul Etex din Polonia.

„Producătorul de sisteme de gips-carton, tencuieli şi gleturi Etex Building Performance, parte a Grupului Etex, a demarat o serie de măsuri pentru a veni în sprijinul colegilor refugiaţi din Ucraina.


Etex Building Performance România păstrează permanent legătura cu colegii din Ucraina, pentru a le oferi transport, cazare, asistenţă financiară, medicală şi psihologică, consiliere juridică, precum şi alte informaţii utile pentru relocarea acestora”, anunţă compania.

Grupul Etex a anunţat suspendarea operaţiunilor din Rusia, precum şi implementarea măsurilor de ajutorare a celor aproximativ 250 de colegi din Ucraina, unde compania operează două locaţii, în Kiev şi Bakhmut.

Mai mult, în concordanţă cu valorile sale globale, Gupul Etex a alocat deja peste 300.000 de euro pentru a acoperirea cheltuielilor din următoarea perioadă, fond ce va fi extins în caz de nevoie.

Etex România a decis să colaboreze cu două organizaţii non-guvernamentale aflate deja în prima linie a eforturilor de ajutorare pentru refugiaţii ucraineni, World Vision Romania şi Habitat for Humanity.


Compania a stabilit, de asemenea, un mecanism de strângere de fonduri pe care angajaţii Etex la nivel global îl pot folosi pentru a face donaţii, prin intermediul unui cont bancar.

Compania Etex Building Performance – Siniat România este membră a Grupului Etex care desfăşoară activităţi în 44 de ţări din Europa, America Latină, Africa, Asia şi Oceania, având peste 17.000 de angajaţi în 121 de fabrici. 

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: