15 mai, 2022

Grupul Electrica (EL), care deține cel mai mare furnizor de electricitate, a pierdut net 157,8 milioane de lei în Trimestrul 1 al anului. Compania pune pierderea pe seama scumpirii electricității pe care a cumpărat-o la prețuri de piață, pentru clienți, cărora le-a furnizat-o la tarife plafonate.

În primul trimestru al anului 2021, înregistrase un profit de 58 de milioane de lei, care a crescut abia până la 72 de milioane de lei la 9 luni, iar pe întregul an, s-a înregistrat o pierdere de aproape 553 milioane de lei.

Electrica a cheltuit mai mult și pentru consumul propriu de electricitate al rețelei sale de distribuție, potrivit raportului trimis la Bursa de Valori București (BVB). Raportul Electrica vorbește despre „632,3 mil. RON subvenții recuperabile de la Ministerul Energiei, ca urmare a aplicării mecanismului de plafonare a prețurilor” și nu de veniturile recupetate.


„Sumele compensate vor fi primite de la Agentia Nationala pentru Plati si Inspectie Sociala („ANPIS”) pentru consumatorii casnici si de la Ministerul Energiei pentru consumatorii non-casnici. Sumele ar trebui recuperate in 30 de zile de la depunerea documentatiei solicitate de ANPIS sau Ministerul Energiei”, spune raportul EL.

Compania este controlată de Ministerul Energiei chiar dacă în virtutea unui pachet minoritar de 48,8% din acțiunile EL.

Principalii indicatori financiari

Veniturile s-au cifrat la aproape 2,58 miliarde de lei, în creştere cu 52% faţă de perioada similară din 2021, după o creşterie cu 818,3 milioane de lei pe segmentul de furnizare şi cu 97,5 milioane de lei al veniturilor din segmentul de distribuţie.

Costul cu energia achiziţionată pentru furnizare (inclusiv serviciile de transport şi de sistem) a crescut cu peste 1.26 miliarde , sau cu 137,2%, până la aproape 2,18 miliarde de lei în T1 2022 / T1 / 2021


„Principala cauză a acestei evoluţii este reprezentată de creşterea preţurilor de pe piaţa energiei electrice şi limitarea transferului către clientul final al acestor creşteri de preţ. Astfel, preţurile pe piaţa spot (Piata Zilei Următoare) din România au crescut în T1 2022 cu aproximativ 320%, faţă de aceeaşi perioadă din anul 2021″, precizează compania în raportul transmis BVB.”, spune Raportul EL.

Compania a înregistrat o pierdere de exploatare de 174,7 milioane de lei , fdață de profitul de 77,7 milioane delei din T1 / 2021.

„Scăderea a fost datorată, în principal, de performanța segmentului de furnizare de energie electrică influențată semnificativ de majorarea costurilor energiei, la care se adaugă creșterea costurilor cu energia electrică pentru acoperirea CPT (consum propriu tehnologic) pentru segmentul de distribuție, cauzată de diferența dintre costul mediu estimat de achiziție al energiei pentru CPT și prețul ex-ante stabilit de ANRE, aferente anului 2022”.

Împrumuturi prin emisiuni de obligațiuni pentru finanțarea investițiilor

În 28 februarie a fost aprobat plafonul de până la 900 milioane de lei pentru emisiunile de obligațiuni ale Electrica din perioada 2022-2023, „în vederea finanțării proiectelor de investiții”.

Valoarea totală consolidată a Planului de Investiții (CAPEX) al Grupului pentru anul 2022 este de 750,5 milioane de lei. Din această valoare:

– 689milioane de lei pentru filiala Distribuție Energie Electrica România S.A;

– 47,2 milioane de lei pentru Electrica Furnizare S.A.;

– 3,6 milioane pentru Electrica Serv S.A..

Distributie Energie Electrica România realizase și pusese în funcțiune la sfârșitul T1 / 2022 investiții de 44,2 milioane de lei, adică numai 8% din valoarea programului de puneri în funcțiune planificat pentru 2022 (587,1 mil. RON, din care 28,6 mil. RON aferente anului 2021

Pentru realizarea unor lucrari neecesare suplimentar față de plan, pentru racordarea utilizatorilor, s-au estimat cheltuieli de 46,6 milioane de lei.

***

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: