9 februarie, 2021

Echipa de experți trimisă de Organizația Mondială a Sănătății (OMS) în China, pentru a cerceta originea noului coronavirus, a prezentat marți, într-o conferință de presă organizată la Wuhan, primele concluzii ale investigației.
Nu se poate spune precis:
nici de la ce animal s-a propagat virusul,
nici dacă a fost o trecere directă sau indirectă de la un animal la om,
nici animalul-sursă a pamndemiei nu a fost identificat,
nici pacientul zero.

”Însă varianta „scăpării” SARS-CoV-2 dintr-un laborator de cercetare este extrem de improbabilă”, a declarat Peter Ben Embarek (foto), șeful echipei OMS.

Potrivit experților OMS:

  • Trecerea directă de la un animal la om este posibilă, dar probabilitate mai mare ar fi ca transmiterea să fi fost intermediată de un animal apropiat de om, în corpul căruia virusul s-a putut adapta.
  • La fel de probabilă este și posibilitatea transmiterii prin intermediul alimentelor înghețate, care ar fi putut jucat rolul unei suprafețe în transferul noului coronavirus.
  • Toate cele trei variante vor trebui studiate în continuare, pentru a înțelege cum a izbucnit pandemia de coronavirus.
  • Piața din Wuhan considerată până acum epicentrul pandemiei s-ar putea să nu fie locul unde a apărut primul caz, întrucât în Wuhan au fost identificate și alte clustere, fără legătură cu piața, active simultan cu cel din piața Huanan, au mai explicat experții.

”Nu există probe suficiente (…) pentru a stabili dacă SARS-CoV-2 s-a răspândit la Wuhan înainte de decembrie 2019”, a spus şeful delegaţiei chineze, Liang Wannian.

Posibilitatea ca sursa să fie un liliac este improbabilă și ea, deoarece nu există o populație mare de astfel de animale în jurul Wuhan. Ruta posibilă a trecerii coronavirusului de la animal la om este încă cercetată, fără să existe o concluzie definitivă. Mai sunt luate în calcul pangolinul și diferite feline, dar în momentul de față nu există o circulație largă a virusului la nicio specie de animale din zonă.

Peter Ben Embarek, coordonatorul programului OMS specializat pe siguranță alimentară și boli zoonotice (cu transmitere de la animale) a recunoscut în conferință că misiunea experților internaționali nu va oferi răspunsuri clare legate de originea noului coronavirus, dar a precizat că ea aduce informații noi și detalii importante pentru specialiști și pentru viitoarele cercetări.

„Pe baza datelor deținute în prezent nu este posibil să spunem cum a fost introdus virusul în piața” de fructe de mare din Wuhan, a spus prefosorul Liang Wannian.

Mostrele colectate din peșteri aflate în zonă nu au reușit să identifice prezența coronavirusului ce a provoacă boala Covid-19

Dacă noul coronavirus provine de la animale, este posibil ca gazda să fi fost un liliac sau un pangolin, dar probele de la astfel de specii arată că virusul nu este identic celui identificat la om.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Un răspuns

  1. Succesul cu care virusul a reușit să se răspândească la om demonstrează altceva, după părerea unor biologi care fluieră în biserică: a fost cultivat în laborator pe țesut uman, timp de ani întregi, astfel încât era deja super-adaptat la om, când a avut ocazia să se răspândească liber.

    La vremea lor, SARS și MERS au reprezentat cele mai bune demonstrații privind modul în care coronavirușii afectează oamenii în mod natural, fără a fi pregătiți în prealabil prin culturi în laborator.

    Separat de asta, oricine poate urmări articolele publicate de Shi Zhengli începând cu 2003. Din ele se vede ce făcea ea de fapt la Wuhan cu virușii ”recoltați” de la lilieci, precum și progresele pe care le obținea la fiecare 2-3 ani.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: