Șeful Biroului Președintelui Ucrainei, Andriy Yermak, a anunțat înființarea unui grup consultativ internațional care va elabora propuneri privind garanțiile de securitate pentru Ucraina.
El va conduce grupul împreună cu fostul secretar general al NATO Anders Fogh Rasmussen (foto).
Anunțul făcut de Andriy Yermak, care a vorbit marți în panelul ”Securing Europe” la Forumul Economic Mondial, este postat pe pagina Administrației Prezidențiale a Ucrainei.
„Mă bucur să anunț aici, la Davos, că împreună cu fostul secretar general al NATO Anders Fogh Rasmussen înființăm un grup de lucru consultativ internațional. Scopul său este de a face câteva recomandări pentru garanții de securitate fiabile și eficiente pentru Ucraina.
Personalități de vârf din securitate, politică și diplomație, precum și oameni de știință vor fi invitați să se alăture și să contribuie”, a menționat șeful Biroului Președintelui.
El și-a exprimat încrederea că prietenii Ucrainei vor lua parte la lucrările grupului consultativ și își vor putea oferi cunoștințele și experiența pentru implementarea efectivă a acestei inițiative.
„Scopul nostru este să oprim istoria să se repete și să pregătim viitorul pentru o Ucraină suverană și liberă”, a spus Andriy Yermak.
Anders Fogh Rasmussen a fost premier al Danemarcei şi apoi secretar general NATO, în perioada 2009 – 2014.
După invazia Rusiei din 2014 din Ucraina, Anders Fogh Rasmussen a înființat, în cadrul organizației Rasmussen Global, un Grup de lucru pentru Ucraina Liberă pentru a ajuta oamenii și entitățile ucrainene, precum și pentru a consilia companiile occidentale cu privire la modul în care acestea pot ajuta.