sâmbătă

4 mai, 2024

13 septembrie, 2023

Alianța Sindicală a Federaţiilor Drum de Fier – Elcatel va organiza vineri, 15 septembrie, între orele 7:00 şi 9:00, o grevă de avertisment în timpul căreia circulația trenurilor va fi oprită.

Sindicaliștii vor să atragă astfel atenția asupra unor probleme stringente din industria feroviară:

  • lipsa contractului colectiv de muncă
  • remuneraţii inadecvate în raport cu responsabilităţile şi calitatea muncii depuse
  • subfinanţarea companiilor feroviare din administrarea directă a statului
  • lipsa cronică a investiţiilor în infrastructura feroviară, esenţiale pentru îmbunătăţirea vitezei şi siguranţei circulaţiei, precum şi lipsa investiţiilor în modernizarea materialului rulant, vagoane şi locomotive.

„Pentru această grevă de avertisment am întreprins toate demersurile legale în vederea respectării legii. Toţi liderii noştri sindicali au făcut eforturi şi continuă să facă eforturi pentru a reduce impactul acestei greve asupra călătorilor. În acest sens, pe parcursul acestor zile, încercăm să aducem la cunoştinţa clienţilor CFR că circulaţia trenurilor va fi oprită în intervalul menţionat. Concret, greviştii au pus afişe în gări cu aceste informaţii. Ce face conducerea CFR Infrastructură? Constat cu indignare că liderii companiei continuă să aibă un comportament extrem de agresiv la adresa greviştilor, amestecându-se nemotivat şi nedorit în manifestarea sindicală, cerându-le angajaţilor CFR să înlăture informările din gări cu privire la greva de avertisment”, a declarat Dumitru Costin, preşedintele BNS, confederație la care este afiliată Alianța Sindicală a Federațiilor Drum de Fier – Elcatel.


Sindicaliştii solicită ministrului Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, să oprească ingerinţele din partea conducerii CFR asupra sindicaliştilor de la CFR Infrastructură şi să iniţieze dialogul cu sindicatele pentru găsirea soluţiilor necesare pentru îmbunătăţirea condiţiilor de muncă şi a infrastructurii feroviare.

Revendicările

  • neîncheierea contractului colectiv de muncă, din cauza lipsei bugetului de venituri şi cheltuieli aprobat pe anul 2023;
  • aplicarea prevederilor Legii 195/2020 şi respectarea ierarhizării salariale corespunzătoare atribuţiilor, responsabilităţilor şi calificărilor specifice fiecărei funcţii;
  • asigurarea condiţiilor de muncă şi a echipamentului individual de protecţie şi asigurarea unei finanţări corespunzătoare a sistemului feroviar.

Alianţa Sindicală a Federaţiilor „Drum de Fier – Elcatel” este o organizaţie reprezentativă la nivel de unitate CNCF „CFR SA”.

****


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Retragerea doctorului Cîrstoiu din cursa pentru primăria Capitalei arată nu

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: