duminică

28 aprilie, 2024

28 ianuarie, 2024

Verzii europeni anunță presiuni pentru investiții „masive”, astfel încât să stimuleze tranziția verde, dar să și protejeze mijloacele de trai, scrie Euractiv, care a studiat proiectul manifestului „Green Social Deal”, aflat în pregătire.

Proiectul de manifest de 40 de pagini prezintă o viziune ”ambițioasă”  a cărei versiune finală urmează să fie adoptată în perioada 2-4 februarie.

Spre deosebire de programele socialiștilor (PSE) și de centru-dreapta (PPE), care și-au pus în centrul programelor prioritățile economice, textul Verzilor este foarte detaliat.


Partidul Verde European (EGP) intenționează să-și dubleze eforturile printr-un „Acord ecologic și social” reînnoit, cu noi propuneri legislative și investiții „masive” în mai multe domenii.

În timp ce tot mai multe voci din întreaga UE solicită o „pauză de reglementare” ecologică pentru a permite statelor membre și companiilor să digere legislația Green Deal aprobată în acest mandat, Verzii ridică miza.

„Salutăm progresul, dar continuăm să facem presiuni pentru mai multă ambiție și implementarea deplină a planurilor deja puse în mișcare”, se arată în proiectul care propune o nouă serie de reglementări UE, inclusiv transformarea Politicii Agricole Comune (PAC). Astfel încât fondurile UE să subvenționeze doar „agricultura ecologică și producția agroecologică”.

Verzii doresc, de asemenea, termene limită mai strânse pentru eliminarea treptată a combustibililor fosili, cerând neutralitatea climatică deplină până în 2040 și încetarea utilizării „cărbunelui până în 2030, a gazelor naturale până în 2035 și a petrolului până în 2040”. În ceea ce privește subvențiile pentru combustibilii, Verzii îndeamnă UE să elaboreze un plan de eliminare treptată a acestora până în 2025 „cel mai târziu”, și a „tuturor celorlalte subvenții dăunătoare mediului până în 2027”.


În schimb, Verzii spun că vor să transforme sistemul energetic al UE pentru a se baza 100% pe solar, apă, eolian și geotermal. „Numai energiile regenerabile pot asigura o planetă locuibilă, independență geopolitică față de autocrați și un sistem energetic rezistent și gestionat democratic […] Vrem panouri solare pe fiecare acoperiș posibil pentru a pune cetățenii în centrul tranziției energetice, oferindu-le energie mai ieftină, ” menționează proiectul de manifest.

Nu există nicio mențiune despre biocombustibili, despre care, în manifestul din 2019, Verzii susțineau că ar putea juca un rol dacă au o amprentă scăzută de carbon și nu concurează cu producția de alimente sau nu provoacă pierderea biodiversității.

„Investiții masive” și politici fiscale pentru finanțarea acestora

În esență, documentul propune mai mulți bani ca soluție pentru problemele cheie ale tranziției ecologice, inclusiv renovarea locuințelor ineficiente din punct de vedere energetic, facilitarea implementării tranziției ecologice în agricultură și industrie, locuințe la prețuri accesibile și extinderea legăturilor de mobilitate durabilă.

Partidul își justifică insistența asupra cheltuielilor suplimentare prin urgența luptei împotriva schimbărilor climatice, precum și nevoia de a distribui mai uniform costurile sociale.

(Citește și: Protestele fermierilor se extind în UE – 1.000 de tractoare în Vilnius, drumuri blocate în Franța și Polonia)

Taxă pe avere stabilită la nivelul UE

Cu costuri ce ar putea ajunge până la sute de miliarde de euro, Verzii intenționează să își finanțeze propunerile cu „un mix de politici fiscale, investiții publice și inițiative private”. Ei pledează în același timp pentru armonizarea fiscală la nivelul UE, pentru a completa bugetul UE, o propunere cu puține șanse de a se materializa.

„Solicităm o taxă pe avere la nivelul întregii UE pentru a lupta împotriva inegalității și a finanța tranziția ecologică (…) vom face presiuni pentru taxarea la nivel european a tranzacțiile financiare care să genereze venituri și să limiteze speculațiile financiare (…) vom face din impozitul excepțional pentru companiile energetice unul permanent pentru a preveni în viitor crizele energetice și îl vom aplica și traderilor de mărfuri și băncilor”, se arată în draftul de manifest.

Cine este mai „social”?

„Cu acordul nostru ecologic și social, împreună putem transforma viețile (…) în vieți mai sigure, mai fericite și mai sănătoase, cu facturi de energie mai ieftine, alimente sănătoase la prețuri accesibile și aer curat în orașele noastre”, se arată în proiect.

Ideea de a stimula dimensiunea socială a tranziției ecologice este, de asemenea, o piesă centrală a manifestului socialiștilor europeni, care, de asemenea, încearcă să susțină un „Green Social Deal” în continuare.

****

(Citiți și: ”Investitorii activiști renunță la campaniile ESG din cauza profitabilității scăzute”)

***

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Retragerea doctorului Cîrstoiu din cursa pentru primăria Capitalei arată nu

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: