luni

29 aprilie, 2024

2 februarie, 2022

Green Genius intenționează să investească în România 450 de milioane de euro în centrale solare fotovoltaice cu o putere instalată totală de peste 500 MW , scrie News.ro.

”Green Genius, unul dintre principalii dezvoltatori europeni de energie regenerabilă, intenţionează să construiască în România, până în 2025, centrale solare fotovoltaice cu o putere instalată totală de peste 500 MW pentru a genera energie verde, curată.

Potrivit reprezentanţilor Green Genius, compania îşi propune să investească aproximativ 450 de milioane de euro în acest proiect. În acest fel, prin producerea şi vânzarea de energie verde, Green Genius va contribui la reducerea costului energiei electrice în România”, anunţă compania.


”Observăm o creştere rapidă a cererii de energie regenerabilă în întreaga Europă. Obiectivele ambiţioase ale Uniunii Europene în urmărirea modelului de neutralitate climatică încurajează ţările să se concentreze din ce în ce mai mult pe dezvoltarea energiei regenerabile.

Acum, când sectoarele sale energetice se află în faza de creştere rapidă, România are un potenţial promiţător pentru dezvoltarea de instalaţii solare. Din punct de vedere geografic, România are numeroase avantaje în  ceea ce priveşte investiţiile în energie solară, iar noi suntem pregătiţi să investim aici în următorii”, spune Ruslan Sklepovič, director general al Green Genius.

Cu peste un deceniu de experienţă în proiecte şi instalaţii de biogaz, solare, eoliene şi de hidrogen, Green Genius a devenit unul dintre principalii dezvoltatori europeni de energie regenerabilă, cu proiecte în toată Europa: Lituania, Polonia, Italia, Spania etc.

În prezent, portofoliul total de proiecte fotovoltaice Green Genius Solar PV sunt în curs de dezvoltare, în construcţie sau deja implementate depăşeşte 1,5 GW. În plus, în 2021 compania a construit cea mai mare şi eficientă centrală solară din ţările baltice. De asemenea, în 2021 Green Genius a generat 399 GWh de energie verde şi a oprit emisia a 335k tone de CO2. Pentru ca acest lucru să fie realizat în mod natural ar fi fost nevoie de peste 16 milioane de copaci şi mai mult de un an.


Cu doar 10 ani în urmă, energia solară era cea mai scumpă opţiune pentru construirea unei noi instalaţii de producere a energiei, dar de atunci acest cost a scăzut cu 90%, conform statisticilor din cadrul raportului anual Levelized cost of Energy Report (LCOE). Nu numai că preţul panourilor este la un minim istoric, dar instalaţiile solare de astăzi sunt, de asemenea, mult mai eficiente. Acestea sunt capabile să genereze mai multă energie cu o amprentă de carbon mai mică.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Retragerea doctorului Cîrstoiu din cursa pentru primăria Capitalei arată nu

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: