Atingerea țintei UE de neutralitate climatică (zero emisii nete de gaze de seră) implică eforturi considerabile inclusiv de stocare a acestora, dar datele din România privind capacitățile de stocare (a dioxidului de carbon, CO2, în special) sunt vechi de 10 ani.
Cauza principală este că nu s-au mai găsit bani pentru studii mai recente , potrivit unor surse apropiate Agenției Naționale pentru Resurse Minerale (ANRM).
Între timp un „program național” și-a epuizat orizontul fără consecințe relevante. Termenul era fixat chiar din titlu: „Programul Național pentru Captarea şi Stocarea Dioxidului de Carbon (CCS) cu orizont de timp 2020”.
Rezultatul: Nu există planuri concrete ale autorităților românești de încurajare a stocării de CO2, altfel un proces foarte costisitor.
CO2 trebuie separat, comprimat, transportat prin conducte ( de obicei de gaze naturale care nu mai sut folosite, dar trebuie verificate) șiinjectat în zăcăminte epuizate de petrol și gaze.
Tot de acum 10 ani datează și singurul proiect pilot de stocare, „Getica CCS”, de 1,5 milioane tone CO2 pe an, care atrăsese și atenția BERD, dar care a fost abandonat tot din lipsă de bani. Nu au mai urmat altele.
De 11.000 de ori mai puțin decât se poate
Intențiile certe de stocare anuală de CO2 sunt de 11.000 de ori mai mici decât capacitățile disponibile.
Doar două companii poluatoare și-au propus să capteze și să stocheze CO2, mai exact 1,5 – 2 milioane de tone pe an, în timp ce capacitatea de stocare din România este estimată la 22.600 milioane de tone de CO2, în rezervoarele de hidrocarburi epuizate, potrivit datelor furnizate de ANRM, la solicitarea cursdeguvernare.ro.
Perspectivele actuale sunt departe de noile cerințe europene. România se află printre cele șase state (alături de Cehia, Germania, Franța, Italia și Polonia) care au generat 56% din emisiile din UE în 2016 și care se află în vizorul autorităților europene.
Captarea și stocarea CO₂ (CCS) este unul dintre obiectivele principale ale Pactului Ecologic European (Green Deal), dar și unul dintre criteriile esențiale pentru calificarea proiectelor energetice românești pentru fondurile europene necesare tranziției de la energia din resurse fosile la cele regenerabile.
Bunele intenții și nevoia de bani
Un răspuns mai recent al ANRM spune că una din companiile care au în proiect stocarea de CO₂ „intenționează construirea unui grup energetic nou, pe bază de lignit, echipat cu tehnologia de captare și stocare a CO2, înscriindu-se în strategia privind înnoirea și modernizarea parcului de capacităţi de producţie a energiei, ca element de suport privind securitatea energetică pentru perioada de tranzitie energetică in România”.
Descrierea companiei pe care nu o numește ANRM trimite fără ocol la Complexul Energetic Oltenia, de ale cărei planuri de restructurare verde depinde chiar supraviețuirea sa.
(Citiți și: „Costul certificatelor verzi va majora pierderile CE Oltenia pe 2020 cu 37%, până la 1,13 mld. lei”)
CE Oltenia este unul dintre cei mai mari 3 poluatori din România și costurile cu certificatele verzi l-au adus în pragul falimentului, pentru că are anual emisii de circa 6 milioane tone CO2. CE Oltenia a fost implicat și în proiectul pilot „Getica CCS”.
Captarea de CO₂ necesită, însă, investiții suplimentare ale marilor poluatori. Apoi, este nevoie de compresia și de transportul CO₂ pe foste conducte de transport al gazelor naturale. În fine urmează stocarea în rezervoare geologice, din care gazele au fost epuizate, dar care trebuie pregătite pentru stocare. Toate aceste operațiuni au nevoie de bani de investiții, pe care companiile nu sunt deloc nerăbdătoare să le facă.
Planuri noi la ANRM, bani la fel de puțini
ANRM „a acordat sprijin proiectelor STRATEGY CCUS, ECO-BASE (Establishing CO2 enhanced Oil recovery Business Advantages in South Eastern Europe), ALIGN-CCUS (Accelerating Low Carbon Industrial Growth through CCUS)”, spune un al doilea răspuns ANRM pentru cursdeguvernare.ro.
ANRM mai menționează că participă în calitate de ”stakeholder” la proiectul REX-CO₂ (Reutilizarea puţurilor de foraj existente pentru operaţiunile de stocare a CO₂ și dezvoltarea unor instrumente de evaluare a scurgerilor) în cadrul celui de-al doilea apel al consorțiului ERA-NET ACT.
„Bugetul total al acestui proiect este de cca 3.3 mil. euro pentru 3 ani (Q3 2019 – Q3 2022), iar în acest moment ANRM participă cu date și informații la testarea instrumentului de evaluare și clasificare a potenţialului de reutilizare a câmpurilor de hidrocarburi și a sondelor închise pentru stocarea CO₂, care este finalizat în versiunea beta”, mai spune răspunsul ANRM.
Know-how există deja
Toate acestea sunt proiecte necesare și remarcabile prin bunele lor intenții, unele multinaționale.
REX- CO₂, de pildă, este un proiect pentru stabilirea fezabilității și competitivității transformării unor foste rezervoare de zăcăminte petroliere depletizate pentru stocarea CO₂. Participă șase institute de cercetare din 6 țări (Franța, Norvegia, România, Marea Britanie, Țările de Jos- Olanda și SUA)
Strategy Plus este un proiect în care este implicat Institutul Național de Cercetare – Dezvoltare pentru Geologie și Geoecologie Marină – GeoEcoMar, care a luat parte, acum 10 ani, alături de ISPE, și la primul Proiect Demonstrativ privind Captarea si Stocarea Carbonului (CCS) din România, același GETICA CCS.
ECO-BASE este un proiect de transfer de cunoștințe la care participă Norvegia, Țările de Jos (Olanda), Turcia, România și Grecia.
Toate acestea nu sunt însă și proiecte de captare și stocare propriu zisă a bixodului de carbon, și nici suficiente pentru ca rezultatelor lor să se și vadă în statisticile emisiilor de gaze de seră.
Și nu neapărat de know-how duce lipsă România în materie de captare și stocare de CO2. Anul trecut, Universitatea ”Babeş-Bolyai” (UBB) Cluj-Napoca s-a plasat pe locul 7 în clasamentul mondial în domeniul cercetării tehnologiilor de captare şi stocare a carbonului, clasament ce cuprinde peste 700 de instituţii de cercetare din întreaga lume.
