joi

28 martie, 2024

5 august, 2016

Italian Premier Matteo Renzi meets Greek Prime Minister Alexis Tsipras
Matteo Renzi (stânga) și Alexis Tsipras, promotorii Alianței anti-austeritate

Guvernul Greciei a invitat la Atena liderii a 5 state din sudul Europei și ai  Franței, pentru discuții asupra unei posibile ”alianțe anti-austeritate”.

Potrivit presei elene, premierul Alexis Tsipras a lansat joi invitațiile pentru participarea la o conferință în Atena, pe data de 9 septembrie. La conferință se vor discuta ”provocările comune”  din domeniile economic, politic, instituțional, și ”în special” disciplina fiscală, austeritate și migrație.

Franța, Italia, Spania, Portugalia, Cipru și Malta sunt așteptate cu participare la cel mai înalt nivel la reuniune. Discuțiile vor continua la Roma, în perioada în care premierul Tspiras va participa la reuniunea Socialiștilor europeni.


Alexis Tsipras și Matteo Renzi au discutat deja în marja summit-ului UE organizat în 28-29 iunie posibilitatea formării unei ”Alianțe a Europei de Sud”, al cărei scop ar fi impunerea unei agende de creștere economică.

Potrivit EurActiv, președintele Franței, Francois Hollande și premierul Portugaliei, Antonio Costa, par să împărtășească această viziune promovată de tandemul Renzi-Tsipras, mai ales după decizia Marii Britanii de a ieși din UE.

Probleme comune, viitor comun

În luna aprilie, premierii Tsipras și Costa, ambii aleși în funcții în baza unor programe anti-austeritate, au semnat o declarație comună în care afirmă că politicile europene bazate pe austeritate sunt ”greșite”.

Atena încearcă să strângă relațiile între statele din sudul Europei. Presa de la Atena scrie că scopul premierului Tsipras este să determine Bruxelles-ul să relaxeze politicile de austeritate și să accepte o mai mare ”flexibilitate” în ceea ce privește regulile de deficit.


În timpul unei recente vizite la Atena, comisarul Pierre Moscovici a avertizat Grecia să nu insiste pe modificarea regulilor fiscale și să se concentreze în schimb pe onorarea promisiunilor făcute finanțatorilor internaționali cu ocazia semnării celui de-al treilea bailout.

Grecia are în față perspectiva unor negocieri dificile la momentul celei de-a doua revizii a acordurilor de bailout, programată în septembrie, atunci când problema reformei pieței muncii va fi pusă pe masă.

Grecia și Italia împărtășesc aceeași nemulțumire legată de modul în care statele din nordul Europei își onorează angajamentele în problema migrației.

În septembrie 2015, UE a convenit să relocheze 160.000 de migranți din Grecia și din Italia până în septembrie 2017. În acest moment, doar 3.056 de persoane au fost relocate.

EurActiv citează surse care afirmă că guvernul socialist din Franța este tentat să se alăture acestei inițiative, sperând astfel să contracareze ascensiunea pronunțată a extremei drepte reprezentată de Marine Le Pen.

Președintele Eurogroup Jeroen Dijsselbloem a afirmat recent că ”toleranța fiscală” pe care președintele Comisiei Europene, Jean Claude Junker, o arată Franței este de natură să afecteze credibilitatea Comisiei.

Italia se confruntă cu o serioasă problemă a sistemului bancar iar premierul Matteo Renzi se simte amenințat de ascensiunea extremei drepte italiene.

Portugalia și Spania se află sub presiuni uriașe din partea Comisiei Europene pentru a-și reduce deficitele bugetare.

Gilles Pargneaux, europarlamentar francez, a declarat EurActiv: ”Brexitul ne forțează să regândim anumite lucruri în Europa. State precum Franța, Italia, Grecia, Spania sau Portugalia se confruntă cu probleme similare, care justifică o mai strânsă cooperare”.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: