miercuri

24 aprilie, 2024

4 iunie, 2013

Gigi Becali a fost condamnat la încă 3 ani de înschisoare cu executare în așa numitul dosar ”Valiza” – potrivit deciziei ÎCCJ de marți. Alături de acesta, au mai fost condamnați la închisoare cu suspendare Victor Pițurcă (un an) și Teia Sponte (doi), ambii pentru favorizarea infractorului.

Decizia de marți este definitivă și irevocabilă și a fost luată în unanimitate de cei cinci judecători ai Curții Supreme.

În dosarul ”Valiza”, Gigi Becali a fost inculpat pentru a încercat să-i stimuleze, cu 1,7 milioane de euro, pe jucătorii echipei U Cluj, pentru ca aceștia să câștige meciul cu CFR Cluj – un asemenea rezultat fiindu-i favorabil Stelei pentru câștigarea camionatului 2007-2008.


Acuzațiile la adresa lui Gigi Becali au fost de dare de mită și fals. Alături de cazul de la Cluj, el a mai fost acuzat și că în 2006 le-ar fi oferit jucătorilor de la Gloria Bistrița câte 6000 de euro în caz de egal și 10.000 de euro în caz de victorie în meciul pe care aceștia îl disputau cu Rapid.

Instanța a mai dispus confiscarea celor 1,7 milioane de euro aflați în celebra valiză cu care Gigi Becali a mers la Cluj.

Gigi Becali se află deja în închisoare, din data de 20 mai, unde a ajuns în urma unei conamnări tot la 3 ani de închisoare în dosarul schimburilor de terenuri cu MApN. Alături de el a mai fost condamnat, în acel dosar, și fostul ministru al Apărării, Victor Babiuc.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: