18 octombrie, 2022

Cancelarul german Olaf Scholz a anunțat, luni seara, că Germania va prelungi funcţionarea ultimelor sale trei centrale nucleare, transmite Bloomberg. Măsura a fost luată pentru a putea asigura aprovizionarea cu energie în această iarnă în contextul războiului din Ucraina, prin care importurile de gaze au scăzut drastic.

„Vor fi create bazele legale pentru a permite funcţionarea centralelor nucleare Isar 2, Neckarwestheim 2 şi Emsland dincolo de 31 decembrie 2022 şi până pe 15 aprilie 2023”, se precizează într-o scrisoare adresată de Olaf Scholz guvernului său.

(Citește și: „Germania ar putea sista la iarnă exporturile de electricitate, pentru a-și proteja economia”)

Inițial, guvernul german a anunţat menţinerea a numai două dintre aceste trei centrale dincolo de sfârşitul lui 2022.


Soarta centralei Emsland din nordul Germaniei a suscitat dispute în cadrul guvernului de coaliţie al lui Scholz, în special între liber-democraţi (FDP) şi verzi, care sunt împotriva energiei nucleare.

Însă în final cancelarul federal a tranşat, fără ca un consens să fie înregistrat.

Centralele pe cărbunele mai rămân în funcțiune

Germania avea drept obiectiv să renunţe la energia nucleară înainte de sfârşitul lui 2022, însă războiul din Ucraina i-a dat peste cap acest plan.

După aceasta guvernul german a decis de asemenea să prelungească activitatea mai multor centrale pe cărbune până în primăvara lui 2024, chiar dacă Germania îşi fixase drept obiectiv să abandoneze cu totul această energie până în 2030.


Într-un recent interviu pentru televiziunea germană, militanta suedeză Greta Thunberg a estimat că ar fi de preferat să se continue utilizarea centralelor nucleare care sunt în prezent active în Germania decât să se revină la cărbune.

***

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: