vineri

19 iulie, 2024

12 iunie, 2023

Miliardarul american de origine maghiară George Soros predă fiului său mai mare, Alexander, controlul imensului său imperiu, a declarat duminică un purtător de cuvânt al lui George Soros.

Acesta, scrie Euractiv, a confirmat practic informații oferite Wall Street Journal chiar de George Soros, într-un interviu publicat duminică.

Manager de fond speculativ devenit filantrop și susținător major al cauzelor liberale, George Soros, în vârstă de 92 de ani, a spus că anterior nu dorea ca Fundația pentru o Societate Deschisă (OSF) să fie preluată de unul dintre cei cinci copii ai săi.


Dar, vorbind despre decizia sa de a preda și fundația și restul imperiului său de 25 de miliarde de dolari fiului său în vârstă de 37 de ani, bătrânul Soros a spus: „Alex m-a convins”.

Primele mesaje ale lui Alexander Soros

Intervievat la rândul său de WSJ, Alexander Soros a spus că este chiar „mai politic” decât tatăl său și că intenționează să continue să doneze banii familiei candidaților de stânga din SUA. El a spus că va extinde prioritățile fundației pentru a include drepturile de vot și de avort, precum și echitatea de gen.

Consiliul OSF l-a ales pe Alex ca președinte în decembrie, iar Alex conduce acum activitatea din calitatea de președinte al comitetului de acțiune politică. Fundația direcționează aproximativ 1,5 miliarde de dolari pe an către grupuri precum cele care susțin drepturile omului din întreaga lume și ajută la construirea democrațiilor.

Viktor Orban își pierde țapul ispășitor

George Soros este ținta favorită a premierului iliberal ungar Viktor Orbán. „Liberalii progresişti, neo-marxiştii năuciţi de visul trezit, oamenii finanţaţi de George Soros şi promotorii societăţilor deschise… vor să anihileze stilul de viaţă occidental pe care noi şi noi îl iubim atât de mult”, a spus recent Orbán.


Viktor Orbán îl acuză pe Soros, născut în Budapesta, că încearcă să submineze identitatea culturală a Europei prin sprijinirea imigrației. George Soros a promovat liberalismul încă de înainte de căderea comunismului în 1989, finanțând educația și burse.

***

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Sâmbătă seară ne-a trecut tuturor – nu numai lui Donald

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: