duminică

21 aprilie, 2024

29 octombrie, 2011

Preşedintele Senatului, Mircea Geoană, pleacă luni în Statele Unite, pentru o vizită de lucru de cinci zile, potrivit unui comuncat al Camerei superioare.

Vizita senatorului social-democrat la Washington și New York va avea printre principalele teme încluderea României în programul Visa Waiver, pentru înlesnirea accesului românilor în SUA.

”Trebuie să întărim colaborarea dintre Parlamentul naţional şi Congresul american pentru găsirea unor soluţii practice care să conducă la includerea României în programul Visa Waiver, întrucât condiţiile de intrare se pot modifica doar prin schimbarea legislaţiei. Am spus în repetate rânduri că trebuie să întărim efortul de comunicare şi lobby cu Congresul american. Acolo este cheia şi acolo trebuie să ne îndreptăm atenţia”, a afirmat Mircea Geoană, citat de comunicatul Senatului.


”În plus, este important să avem un efort regional comun în care România, Polonia şi alte ţări din zonă, să-şi susţină cauza printr-o voce unită în Congresul American. Trebuie să ne schimbăm radical abordarea în chestiunea vizelor. Avem nevoie de un efort mai agresiv şi mai constant decât cel de acum”, a completat liderul Senatului.

Ce va face Geaonă în SUA:

  • La Washington, fostul ambasador al României în SUA va avea întrevederi cu înalţi oficiali din administraţia americană, din Departamentul de Stat, precum şi din conducerea Senatului şi a Camerei Reprezentanţilor, potrivit programului vizitei.
  • Tot în capaitala americană, preşedintele Senatului României va participa la Business Round Table, un forum select ce reuneşte liderii celor mai importante companii din Statele Unite, care au împreună au o cifră de afaceri de 6 miliarde de dolari şi care sunt responsabile pentru 14 milioane de locuri de muncă.
  • ”Criza a plecat din America, dar tot acolo se află şi o mare parte din soluţii. Recent, pe trimestrul III, SUA au înregistrat o creştere de 2,5%, ceea ce înseamnă că America a reuşit să găsească o soluţie când restul lumii este încremenită între stagflaţie şi creştere negativă. Trebuie să conectăm şi România la soluţiile americane şi la capitalul american pentru marile proiecte ce ţin de dezvoltarea României”, a comentat preşedintele Senatului României.
  • La New York, Mircea Geoană va participa la lansarea filialei SUA a Comitetului Naţional pentru Dezvoltare. Filiala CND de la New York este cea de-a doua filială internaţională, după cea de la Viena, şi reuneşte nume importante din sectorul de afaceri mondial, din sectorul de finanţe şi din politică. Cu această ocazie, Mircea Geoană va avea şi o întâlnire cu cei mai influenţi prieteni ai României la New York.
  • De asemenea, fostul ambasador român în SUA va participa la reuniunea anuală a Board-ului Internaţional al Institutului Aspen, precum şi la întâlnirea plenară a The Aspen Institute International Digital Economy Accords Project de la Washington, o platformă ce dezbate şi propune acţiuni pentru a implementa o piaţă digitală globală unică, capabilă să genereze creştere economică şi beneficii sociale.
  • Tot la Washington, preşedintele Council on Foreign Relations, Richard Hass, va organiza cu ocazia vizitei lui Mircea Geoană o dezbatere cu tema ”Criza Uniunii Europene – aşa cum este ea văzută de la Bucureşti”. Richard Hass a fost prezent la Bucureşti, recent, la reuniunea Grupului Bilderberg în cadrul conferinţei internaţionale cu titlul ”Uniunea Europeană, după criza datoriilor suverane”, organizată sub patronajul BNR.

Obiectivele vizitei lui Geoană în SUA:

  • Confirmarea sprijinului bipartizan din România, Putere – Opoziţie, pentru Parteneriatul Strategic cu Statele Unite în contextul începerii procesului de ratificare în Parlamentul României a Acordului încheiat între România şi SUA privind amplasarea pe teritoriului României a unor elemente ale scutului anti-rachetă
  • Întărirea dimensiunilor economice, ştiinţifice şi a schimburilor inter-umane ale Parteneriatului strategic România-SUA. Mircea Geoană a repetat în numeroase rânduri că în timp ce relaţiile militare între România şi America se bucură de o calitate ridicată, relaţiile economice, culturale şi academice nu sunt la aceeaşi intensitate, se arată în comunicatul Senatului.
  • În contextul vizitei delegaţiilor FMI, Băncii Mondiale şi Comisiei Europene în România, precum şi în contextul volatil al zonei euro, Geoană va prezenta evoluţiile politice, economice şi sociale din România reprezentanţilor instituţiilor internaţionale cu sediul la Washington.
  • În privința modificării regimului vizelor, vizita lui Geoană se dorește un început al intensificării demersurilor ce trebuie făcute în Congresul american pentru modificarea legislaţiei privind libertatea de mişcare pe teritoriul SUA atât pentru cetăţenii români, cât şi pentru cetăţenii din alte state aliate din Europa Centrală.
  • Din perspectivă economică, vizita își propune atragerea intereselor marilor companii şi fonduri de investiţii americane către proiecte din România.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Acest text se adresează în primul rând tinerilor, adică celor

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: