miercuri

17 iulie, 2024

16 martie, 2022

Compania Gebrüder Weiss a realizat anul trecut o cifră de afaceri netă preliminară de 2,54 miliarde de euro, în creştere cu 43,5% față de 2020, scrie News.ro.

În exerciţiul financiar anterior, compania internaţională de transport şi logistică Gebrüder Weiss a realizat o cifră de afaceri netă preliminară de 2,54 miliarde de euro. Aceasta corespunde unei creşteri de 43 de puncte procentuale faţă de anul precedent (2020: 1,77 miliarde de euro). Din acest avans, peste 70% se datorează sectorului de transporturi aeriene şi maritime”, a anunţat compania.

Ca urmare a deficitului global de capacităţi de transport, tarifele companiilor de transport maritime și aerian au crescut de câteva ori. Transferul acestor costuri a contribuit, în mare măsură, la majorarea cifrei de afaceri a companiei de logistică, dar a generat şi provocări extraordinare, precizează compania.


„2021 a fost încă un an excepţional, marcat de o mare volatilitate. Dezechilibrul dintre oferta redusă de capacităţi de transport şi cererea ridicată a avut efecte drastice. Doar cu mult efort şi dedicare am reuşit să asigurăm soluţii de transport adecvate pentru clienţii noştri, în pofida blocajelor legate de capacitatea disponibilă”, spune Wolfram Senger-Weiss, preşedintele Consiliului de administraţie al firmei Gebrüder Weiss.

În 2021, compania a organizat, pentru clienţii săi, mult mai multe zboruri charter de marfă, precum şi servicii „preighter” cu aeronave de pasageri transformate în avioane de marfă.

Preluarea afacerilor Ipsen Logistics din Germania, Polonia şi Malaezia la sfârşitul lui 2020 a reprezentat un pas important în dezvoltarea reţelei globale a Gebrüder Weiss.

Per total, divizia Air & Sea şi logistică a realizat o cifră de afaceri de 1.030 de milioane euro (2020: 470 milioane de euro).


Sectorul Transporturi terestre şi logistică a încheiat anul cu o cifră de afaceri cu 16% mai mare. Concret, aceasta s-a situat la 1,277 miliarde de euro (2020: 1,104 miliarde de euro).

Ca urmare a achiziţiilor din Bavaria, a crescut densitatea reţelei de transport terestru a companiei Gebrüder Weiss din sudul Germaniei. Au fost finalizate alte preluări de firme în Bulgaria şi Turcia, iar în Ungaria, Cehia şi Coreea de Sud au fost înfiinţate noi filiale.

Compania de logistică a investit, în total, 112 milioane de euro în extinderi de sedii şi clădiri noi (2020: 75,6 milioane de euro) – aceasta fiind cea mai mare cifră de investiţii din istoria companiei. O dată cu dezvoltarea reţelei a crescut şi numărul angajaţilor, la aproximativ 8.000 de persoane.

Compania de logistică îşi propune ca, până în anul 2030, locaţiile sale să devină neutre din punct de vedere climatic. În acest scop, doar anul trecut au fost instalate opt sisteme fotovoltaice la terminalele logistice din Austria şi Germania. Alte locaţii vor urma anul acesta.

În plus, compania implementează noi tehnologii: unul dintre primele camioane cu hidrogen din lume s-a dovedit deja a fi un mare atu în practica logistică, alte variante alternative de propulsie electrică sau pe bază de gaz natural lichefiat au fost folosite pentru condiţiile de trafic intens şi serviciile de livrare la domiciliu.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: