vineri

26 aprilie, 2024

24 februarie, 2016

opreaSenatorii au aprobat miercuri cererea DNA pentru încuviințarea începerii urmăririi penale a fostului ministru de Interne Gabriel Oprea în dosarul de abuz în serviciu în care a fost schimbată destinația unor fonduri operative ale DIPI pentru a fi cumpărat un Audi A8 ce a fost folosit exclusiv de ministru.

Încuviințarea a înregistrat 71 de voturi „pentru” și 52 „împotrivă”, un vot fiind anulat.

Senatorii au fost de acord cu ridicarea imunității, deși de data aceasta Gabriel Oprea le-a cerut explicit să voteze împotriva cererii DNA, spre deosebire de data trecută, în cazul dosarului privind coloanele oficiale.


„Direcția de Informații și Protecție Internă au acționat în consecință și au reînființat o unitate care exista și înainte — ACVILA — pentru paza și protecția MI, plecat de la zero, în acest sens au achiziționat printre altele și o mașină. Nu am cerut eu acest lucru, se poate dovedi că sunt documente, acest fapt recunoscut în memoriul trimis Comisiei juridice de fostul șef DIPI că această mașină a fost achiziționată legal. Nu am făcut decât, ca orice ministru de Interne, să mă supun legii și acestor prevederi legale specializate. (…)

Stimați colegi, acestea sunt faptele, vreau să vă spun că întotdeauna în cariera mea mi-am făcut datoria, am respectat legea, sunt nevinovat și, în consecință, vreau să votați împotriva acestei cereri„, a spus liderul UNPR în ședința de plen de miercuri de la Senat.

De ce îl acuză DNA

Fostul vicepremier a aprobat anul trecut, în calitate de ministru, suplimentarea cheltuielilor operative ale DIPI cu suma de 410.000 de lei, sumă pe care structura a folosit-o ca să achiziționeze un Audi A8 ce a fost folosit la “asigurarea protecției demnitarilor”, adică exclusiv la deplasările senatorului, potrivit DNA.

În dosarul deschis fostului șef DIPI Gheorghe Nicolae, DNA explica faptul că folosirea în alte scopuri a bugetului pentru cheltuieli operative încalcă legea și înseamnă deturnare de fonduri.


Procurorii anticorupție spun că există aspecte din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarele fapte, în ceea ce-l privește pe Gabriel Oprea:

“La data de 13 iulie 2015, Oprea Gabriel, în calitate de ministru de Interne și ordonator de credite, cu ajutorul suspecților Nicolae Gheorghe, secretar de stat în cadrul Departamentului de Informații și Protecție Internă și Pavel Gabriel-Nicolae, șef al serviciului juridic, a dispus suplimentarea cu suma de 410.000 lei a fondurilor pentru cheltuieli operative ale acestei structuri de poliție și a aprobat achiziția unui autoturism Audi A8 în scopul declarat al asigurării protecției demnitarilor.

Acest lucru s-a realizat cu încălcarea prevederilor legale care limitează achiziționarea autovehiculelor din fondurile operative ale Ministerului Afacerilor Interne, strict la situații legate de folosirea lor în activități de urmărire penală a infracțiunilor de corupție.

Ca urmare a încălcării atribuțiilor de serviciu, bugetul de stat a fost prejudiciat cu suma de 410.000 lei.

În perioada 21 august – octombrie 2015, ministrul de Interne a beneficiat de folosința exclusivă a autoturismului Audi A8, achiziționat în modalitatea de mai sus.”

Primul dosar

Lui Gabriel Oprea i s-a ridicat deja imunitatea într-un prim dosar, al coloanelor oficiale, în care este urmărit penal pentru:

  • abuz în serviciu constând în folosirea resurselor umane și materiale ale Ministerului Afacerilor Interne pentru a asigura, în mod nelegal, însoțirea deplasărilor efectuate de ministru cu echipaje ale poliției rutiere (coloanele oficiale de care a beneficiat el)
  • abuz în serviciu constând în încheierea unui protocol în baza căruia procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a beneficiat, în mod nelegal, de însoțirea deplasărilor efectuate cu echipaje ale poliției rutier

În acest dosar mai este acuzat și fostul procuror general al României Tiberiu Nițu, care a demisionat din această poziție.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Retragerea doctorului Cîrstoiu din cursa pentru primăria Capitalei arată nu

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: