20 octombrie, 2024

Planul Fiscal Structural pe Termen Mediu al României indică majorarea cotei unice la 16% din 2025, de la 10% în prezent, şi a Taxei pe Valoare Adăugată (TVA) la 21% începând din anul 2026, a declarat pentru Agerpres Gabriel Biriş, specialist în fiscalitate, partener la Biriş Goran şi fondator al Asociaţiei The Tax Institute.

„Este posibil să terminăm anul cu un deficit spre 8%, ceea ce înseamnă că discuţiile de acum de la Bruxelles, o scădere graduală a deficitului pe 7 ani, cu 0,7% pe an, ar putea să genereze o nevoie de ajustare mai mare în 2025 şi discuţia pe care o putem avea este dacă poate fi făcută doar prin creşterea unor taxe. O ajustare a deficitului cu 0,7% din PIB şi chiar de peste 1% din PIB poate fi extrem de uşor făcută fără nicio creştere de taxe”, a precizat Gabriel Biriş.

El susţine că din documentul apărut în presă, prezentat de reprezentanții Guvernului mediului de afaceri, reiese că executivul se așteaptă la venituri semnificativ mai mari la capitolul impozit pe venit în 2025.


„Vedem că la total venituri fiscale avem 16,2% din PIB estimat anul acesta, avem 17,2% la anul. Nu este o creştere care să ne îngrijoreze, numai că este un pic şocant faptul că avem o majorare de la 2,8% la 4% din PIB, adică de 1,2% din PIB, respectiv o creştere de venit de 40% la impozitul pe salarii şi venit. Oare să se pregătească să majore cota unică?”, se întreabă specialistul, adăugând că în opinia sa, „asta devine teama principală, creşterea impozitului pe venit”.

Pe lângă toate acestea, specialistul în fiscalitate a menţionat că în Planul fiscal se vede „o majorare ciudată” la TVA, începând din 2026.

„În 2024 la TVA avem 6,8% din PIB, în 2025 rămâne la fel, deci nu ne aşteptăm la schimbări, însă în 2026 creşte la 7,3%. Oare de ce? Avem o creştere de 0,5 puncte procentuale pe care dacă o raportăm la 6,8% e de 8% (…) Eu cred că din 2026 creşte TVA. Gap-ul de TVA poate fi redus doar prin taxare inversă. Domnul ministru (ministrul Finanţelor, Marcel Boloş n.r.) la ultima întâlnire ne-a zis că 35% din gap-ul de TVA vine din frauda carusel, adică trei miliarde de euro, şi încă pe atât din insolvenţe”, a mai spus Gabriel Biriş.

În acest context, Biriş susţine că ne putem aştepta la creşterea cotei unice la 16% din 2025 şi la majorarea TVA la 21% din 2026, iar impactul acestor două măsuri va fi simţit în special pe consum. Specialistul în fiscalitate echivalează impactul creşterii la TVA cu un punct procentual asupra consumului şi cu trei puncte procentuale la impozitul pe venit. Efectul se va simţi în special la oamenii cu venituri mici şi medii, însă mai puţin la cei cu venituri mari, apreciază acesta.


De asemenea, el a adăugat că nu vede o problemă în privinţa implementării acestor măsuri, în condiţiile în care şi introducerea cotei unice de 16% s-a făcut printr-o ordonanţă de urgenţă în data pe 29 decembrie.

***

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: