Fraţii Ioan şi Viorel Micula (foto), patronii European Drinks, au câştigat la Curtea de arbitraj de la Washington procesul intentat statului român şi trebuie să primească circa 376 milioane lei, plus penalităţi, iar Ministerul Finanţelor doreşte să compenseze această sumă cu datoriile firmei la buget.
Reprezentanţi ai Ministerului Finanţelor Publice au declarat pentru MEDIAFAX că se intenţionează compensarea sumei câştigată de fraţii Micula cu datoriile la buget pe care le are firma deţinută de aceştia. Sursele citate au precizat că este un caz fără precedent şi se caută cea mai bună modalitate de punere în practică.
„Dacă domnii de la Finanţe spun că vor acoperi datoriile cu banii ăştia, înseamnă că ştiu ei mai bine. Eu ştiu că nu avem datorii atât de mari, iar datoriile pe care le avem nu sunt din vina noastră, ci din cauza contextului economic”, a declarat Ioan Micula.
El a explicat că din cauza pieţei negre, grupul pe care-l conduce a ajuns să aibă datorii la stat.
Procesul a fost deschis în anul 2005 la Centrul International de Reglementare a Disputelor Relative la Investitii (ICSID) de pe lânga Banca Mondială, cea mai înaltă instanţă judecătorească pentru litigiile economice, şi viza decizia autorităţilor române privind eliminarea unor facilităţi fiscale acordate grupului European Drinks pentru investiţiile în zonele defavorizate.
Acesta este primul proces pe care statul român îl pierde la ICSID.
În ultimii ani ai arbitrajului, Viorel Micula a fost reprezentat de Shearman & Sterling (Londra şi Paris) şi firma locală de avocatură Dragne & Asociaţii.
România a fost reprezentată de firma internaţională Freshfields Bruckhaus Deringer (birourile din New York, Frankfurt şi Paris) şi firma locală de avocatură Nestor Nestor Diculescu Kingston Petersen (NNDKP).
Fraţii Ioan şi Viorel Micula, principalii acţionari ai grupului alimentar European Drinks, care au şi cetăţenie suedeză, susţineau la data deschiderii procesului, în 2005, că statul român nu şi-a respectat angajamentele referitoare la protecţia reciprocă a investiţiilor cuprinse în Acordul bilateral dintre Suedia şi Romania