Franţa trimite Egiptului cele două vase de război contractate iniţial cu Rusia- Sevastopol şi Vladivostok- pe care ulterior a refuzat să le mai livreze. Potrivit Financial Times, în acest moment se încheie o delicată dispută diplomatică între cele 2 state, dar rămâne neclar care sunt costurile acestei dispute.
François Hollande, preşedintele Franţei, şi Abdel-Fattah al-Sisi, omologul său egiptean, au convenit miercuri termenii contractului, a anunţat Palatul Elysee.
Potrivit Financial Times, care citează surse apropiate ministerului Apărătii, Egiptul a acceptat preţul de achiziţie al celor două nave port-elicopter de tip Mistral: 950 milioane de euro, echivalentul sumei pe care Franţa a fost obligată să o ramburseze Rusiei.
François Hollande a iniţiat negocierile cu Abdel-Fattah al-Sisi în august, la o zi după ce a semnat înţelegerea cu Moscova referitoare la rambursarea plăţilor făcute în contul livrării celor 2 nave de tip Mistral. Şi alte state şi-au manifstat interesul pentru achiziţia vaselor disponibile, printre care Canada, dar Franţa a deschis negocieri numai cu autorităţile de la Cairo.
Franţa a câştigat contractul militar de 1,2 miliarde euro în 2011, în timpul preşedinţiei lui Nicolas Sarkozy, atunci când relaţiile cu Rusia erau normale. Potrivit termenilor contractuali, Franţa trebuia să livreze prima navă în 2014, iar ce-a de-a doua în 2015. Anul trecut, preşedintele Hollande a oprit livrările ca efect al anexării Peninsulei Crimeea de către Rusia.
Episodul a provocat neplăceri Franţei, care pe lângă faptul că a trebuit să ramburseze banii plătiţi de Moscova a trebuit să cheltuie milioane de euro în fiecare lună pentru întreţinerea vaselor acostate în portul St. Nazarre.
Pe de altă parte, după refuzul de a onora contractul cu Rusia, Franţa a câştigat un contract de livrare de elicoptere în Polonia. Contractul, în valoare de 3 miliarde de euro, afost câştigat de Franţa în detrimentul unor companii din Italia şi SUA.
Potrivit surselor FT, Egiptul nu a solicitat niciun tip de ajutor financiar din partea Franţei pentru onorarea contractului, în care se stipulează că acest stat nu poate revinde navele port-elicopter fără un acord din partea Franţei.
Preşedintele Sisi a devenit recent un cumpărător activ de echipamente militare franţuzeşti. În februarie, Egiptul a lansat o comandă de avioane de vânătoare Rafale. Contractul, care a fost încheiat în baza unei finanţări acordate de Franţa, este o adevărată “gură de oxigen” pentru producătorul avioanelor, Dassault, care nu a mai încheiat de aproape 30 de ani un contract de export.
În ciuda restricţiei privind revânzarea navelor Mistral, FT scrie că persistă suspiciunile că cele 2 port-elicoptere ar putea fi la dispoziţia armatei ruse.
Relţiile ruso-egiptene cunosc o perioadă de consolidare în ultimii 2 ani, în condiţiile în care Moscova curtează regimul Sisi- considerat “dezgustător”de către Statele Unite, potrivit FT- pentru a-şi consolida poziţia în Orientul Mijlociu. În acest context, Rusia şi Egiptul cooperează în planul coordonării apărării şi discută oferta Moscovei pentru livrări masive de armament.
Presa rusă a scris miercuri că Moscova a oferit Egiptului elicoptere Alligator, special pentru a echipa cele 2 vase tip Mistral cumpărate de la Franţa. Agenţia Interfax, citând surse anonime cu experienţă în cooperarea tehnico-militară, a anunţat că Rusia este gata să ofere Egiptului “condiţii flexibile” de plată, chiar şi un credit pentru achiziţia elicopterelor Alligator.