Ministrul Transporturilor din Franța, Clément Beaune, a declarat Euractiv că va propune limitarea zborurilor private la reuniunea miniștrilor europeni ai transporturilor. Inițiativa apare în urma reacțiilor publice după dezvăluiri privind emisiile rezultate din zborurile private ale bogaților Franței.
Clément Beaune afirmă că UE trebuie să acționeze unitar în această chestiune pentru a se asigura că „regulile sunt aceleași în statele membre, deci au impact maxim”. Următoarea reuniune a miniştrilor europeni ai transporturilor se organizează la Praga, în octombrie.
Ministrul fancez al transporturilor este conștient de faptul că o interdicție totală nu este o opțiune, dar „o reglementare strictă a zborurilor private” este posibilă.
Mai multe conturi de Twitter țin evidența zborurilor cu avioane private ale miliardarilor francezi. Săptămâna trecută, vineri, a fost dezvăluit că avionul privat al Grupului Bolloré a efectuat trei zboruri în aceeași zi, eliberând 22 de tone de CO2 în atmosferă, echivalentul emisiilor medii ale autoturismelor din Franța pe o perioadă de 10 ani.
Julien Bayou, secretarul general al Verzilor, a declarat: ”Unii oameni sunt complet rupți de realitate și iau avionul așa cum alții merg cu metroul. Cum putem cere populației să facă un efort dacă cei mai bogați sunt scutiți de toate?”
Guvernul Franței a reacționat, afirmând că „sobrietatea energetică” este în fruntea priorităților sale.
Julien Beaune propune să extindă sfera de competență a noilor propuneri privind schema UE de comercializare a certificatelor de emisii (EU ETS) pentru a include avioanele private.
UE vizează o reducere cu 55% a emisiilor de carbon până în 2030.
***