vineri

19 aprilie, 2024

8 ianuarie, 2017

securitate ciberneticaArmata va beneficia de resurse umane suplimentare pentru a asigura protecția necesară în fața unor atacuri cibernetice, a declarat ministrul francez al Apărării, Jean-Yves Le Drian.

Potrivit acestuia, numărul „soldaților digitali” ai Franței se va dubla până în 2019, când e estimat să ajungă la 2.600. Iar în cazul unui atac cibernetic, Parisul ar putea răspunde fie cu aceeași monedă, fie apelând la arme convenționale.

Există riscuri reale ca elemente de infrastructură precum sursele de apă sau electricitate, sau sistemele de telecomunicații și transport din Franța să fie ținte ale unor atacuri cibernetice, a mai spus ministrul, într-un interviu publicat duminică de săptămânalul Le Journal du Dimanche.

El a făcut referiri și la posibile atacuri asupra media și asupra democrației, așa cum s-a întâmplat în SUA înaintea alegerilor prezidențiale.

Dacă alegerile din SUA au fost într-adevăr manipulate prin intermediul unor atacuri cibernetice provenind din altă țară, a spus ministrul francez, demersul ar fi un amestec inacceptabil și un atac la adresa democrației și suveranității. „Serviciile din țara noastră au discutat despre acest subiect pentru a trage învățămintele necesare pentru viitor”, a declarat Jean-Yves Le Drian.


Numărul atacurilor cibernetice care au avut drept țintă ministerul apărării s-au dublat de la an la an și în 2016 sistemele de securitate au blocat aproape 24.000 de astfel de atacuri, inclusiv unele asupra sistemelor de drone.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: