miercuri

24 aprilie, 2024

13 decembrie, 2010

Franţa şi Germania nu vor ca UE să susţină ţările cu probleme. Nu va exista niciun titlu Eurobond, nicio creştere a fondului de 440 miliarde de euro destinat ajutorării altor state din zona Euro, nicio achiziţie  masivă de obligaţiuni de către Banca Centrală Europeană de pe pieţele italiană şi spaniolă, comentează Telegraph. Sistemul este politic şi constituţional paralizat, iar Spania şi Portugala vor fi lăsate în voia soţii, de capul lor, după fondurile insuficiente primite în ianuarie. Angela Merkel şi Nicolas Sarkozy se vor grăbi să respingă propunerea de săptămâna trecută privind lansarea unor Eurbonduri, înainte de summitul UE din această săptămână, susţinând că nu vor accepta să se amestece laplaltă toate datoriile ţărilor europene. Cum vor putea Germania şi Franţa să cadă uşor de acord cu planurile ce vor duce la o Uniune Europeană cu datorii, cu o trezorerie comună, un sistem de taxe comun şi o politică bugetară comună, probleme care au declanşat războaie civile şi revoluţii de-a lungul istoriei? –  se întreabă comentatorii publicaţiei britanice. (Telegraph)

Obama face presiuni pentru ratificarea acordului START. Barack Obama încearcă să-I convingă pe congresmeni de importanţa ratificării tratului de reducere a armelor de distrugere în masă, un gest făcut în premieră pentru un preşedinte democrat, cu câteva zile înainte ca proiectul să fie votat în Congresul SUA. Consilierul prezidenţial David Axelrod a declarer înt-ro emisiunea televizată că existp sprijin pentru ca acest accord (Noul Tratat pentru Reducerea Armelor Strategice – START) să treacă, Obama dorind chiar să-şi amâne vacanţa de iarnă până când pactul dintre SUA şi Rusia va fi ratificat. Problema este cea cu care s-a confruntat şi administraţia Clinton când a venit vorba despre un astfel de accord – sctul antirachetă, susţinut de republicani, de la Ronald Reagan încoace. “Scutul antirachetă rămâne un punct major de dispută între SUA şi Rusia, iar acest tratat nu face decât să înrăutăţească situaţia”, a declarat recent senatorul american John Thune. (Washington Post)

Netanyahu: Ierusalimul nu va fi niciodată împărţit. Primul ministru israelian Benjamin Netanyahu a respins, duminică,  cererea unui “guvern partener” de a împărţi oraşul sfânt Ierusalim cu palestinienii, ceea ce aminteşte de obstacolele existente în calea eforturilor de pace. Cererile conflictuale privind Ierusalimul de est stau în centrul războiului israeliano-palestinian. Disputa asupra zonei, în care se află locuril sfinte pentru evrei, musulmani şi creştini, a deturnat negocierile de pace şi a dus la manifestări de violenţă. Palestinienii susţin că acea zonă este capitala viitorului lor stat. Netanyahu şi-a reafirmat intenţia de a păstra Ierusalimul de est, ceea ce i-a nemulţumit pe palestinieni şi putea creşte divergenţele cu americanii. Emisarul Casei Albe pentru Orientul Mijlociu este programat să sosească în această săptămână în Israel, pentru a continua eforturile de pace. (Huffington Post)


Economiştii, sceptici în privinţa dezvoltării prea rapide a Chinei.  De aproape doi ani, economia turbo a Chinei s-a ridicat cu ajutorul unui program masiv de stimulare din partea guvernului şi împrumuturi agresive acordate de băncile de stat. Dar din ce în ce mai mulţi economişti se tem că cea mai mare şi cea mai rapid dezvoltată economie din lume, un pilon de stabilitate în criza globală finaciară, ar putea avea parte, începând de anul viitor, de o inflaţie puternică, datorii publice bugetare şi profituri iluzorii. Două agenţii de rating, Moody’s şi Fitch, spun că ţara asiatică se află încă în creştere, dar au avertizat recent asupra riscurilor ascunse ale sistemului bancar chinez. Fitch a subliniat chiar şi posibilitatea apariţiei unui nou val de împrumuturi neperformante, legate de piaţa imobiliară. (New York Times)

Fondatorul WikiLeaks: Pentagonul vrea să mă acuze de spionaj. Julian Assange, care a infuriate autorităţile de la Washington cu publicarea telegramelor diplomatice, s-a declarat într-un documentar, duminică, dezamăgit de modul în care justiţia din Suedia este “abuzată”. Assange rămâne în arestul poliţiei britanice, după ce Suedia a emis un mandat de arestare pe numele său, pentru a-l ancheta într-un proces de molestare sexuală, acuzaţii pe care bărbatul le-a respins. “Am venit în Suedia ca un publicist refugiat implicat într-o luptă extraordinară cu Pentagonul, şi acum se încearcă punerea mea sub acuzaţie pentru spionaj”, a arătat Assange într-un interviu difuzat de televiziunea publică suedeză. (Telegraph)

Marea Britanie, parte în ancheta atentatului terorist din Suedia. O proprietate din Marea Britanie a fost percheziţionată în cadrul investigaţiei asupra atentatului sinucigaş din Stockholm, din week-end, în care un om a murit şi alţi doi a fost răniţi. Un mandat de percheziţie a fost pus în aplicare în Bedfordshire, sub auspiciile legii Actului de Terorism 2000, a anunţat poliţia metropolitană britanică. Rapoart neoficiale susţin că bărbatul care a murit în explozia maşinii,sîmbătă, în Suedia, era Taimour Abdulwahab al-Abdaly (29 de ani), de origine irakiană, care locuia în Luton. Nu s-a făcut nicio arestare, deocamdată, şi nu au fost găsite materiale suspecte pe respectiva proprietate, a cărei locaţie nu a fost dată publicităţii. Se pare că suedezul de origine irakiană s-ar fi aruncat în aer după ce a încercat să explodeze o maşină-capcană pe străzile agglomerate, două persoane fiind rănite. (BBC News)

Alegeri în Kosovo. Premierul kosovar Hashim Thaci şi-a anunţat victoria în primul scrutin parlamentar de la declararea unilaterală a independenţei de Serbia. El s-a adresat susţinătorilor săi, la câteva ore după ce rezultatele unui exit-poll a anunţat drept  câştigător, cu 31% dintre voturi, Partidul Democratic din Kosovo, condus de Thaci. Partidul rival, fost partener de coaliţie, Liga Democrată din Kosovo (LDK) ar fi ieşit pe locul doi în alegeri cu 25%. Dacă rezultatele se confirmă, Thaci va avea nevoie de sprijin din partea altor formaţiuni pentru a forma guvernul. Nou înfiinţatul Partid al Autodeterminării, condus de fostul student transformat în politician Albin Kurti, s-a clasat pe locul trei, cu 16%. (BBC News)


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: