miercuri

17 iulie, 2024

30 iulie, 2023

Franța vrea un acces mai bun pe piața chineză și o relație comercială mai „echilibrată”, nu o „decuplare” de a doua cea mai mare economie a lumii, a declarat duminică ministrul de Finanțe Bruno Le Maire, după o întâlnire cu oficiali de rang înalt chinezi.

„Nu vrem să ne confruntăm cu niște obstacole legislative sau alte bariere pentru a avea acces la piețele chineze. Vrem să obținem un acces mai bun și un acces mai echilibrat pe piața chineză”, a declarat Le Maire, citat de Reuters, într-o conferință de presă la Beijing, la o zi după ceea ce el a numit discuții comerciale „constructive” cu vicepremierul He Lifeng.

La întâlnirea de sâmbătă, el a spus că Beijing speră că Franța poate „stabiliza tonul” relațiilor UE-China, în timp ce China este dispusă să aprofundeze cooperarea cu Paris în unele domenii.


Oficialii europeni au spus în repetate rânduri că nu doresc să se decupleze de China, ci să „elimine riscurile” din relația cu Beijing.

China este al treilea partener comercial al Franței, dar firmele franceze sunt din ce în ce mai îngrijorate că ar putea fi prinse în focul încrucișat al rivalității crescânde dintre Washington și Beijing, superputeri economice ale lumii.

***


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Sâmbătă seară ne-a trecut tuturor – nu numai lui Donald

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: