Fostul primar al Sectorului 6 al Capitalei Cristian Poteraș a fost condamnat, vineri, la 8 ani de închisoare cu executare, pentru abuz în serviciu, în dosarul retrocedării ilegale a unui teren intravilan. Sentința Curții de Apel București este definitivă și survine deciziei de achitare din primă instanță.
La 10 aprilie 2014, Judecătoria Sectorului 6 decidea achitarea fostului primar acuzat de procurorii DNA de abuz în serviciu prin emiterea ilegală a unor titluri de proprietate pentru un teren intravilan din București. Alături de Poteraş, erau achitaţi şi ceilalţi cinci inculpaţi din dosar.
Instanța dispunea atunci ridicarea sechestrului pus asupra bunurilor celor judecaţi, hotărârea Judecătoriei Sectorului 6 fiind însă contestată de procurori la Tribunalul Bucureşti.
În martie 2011, Cristian Poteraş, pe atunci primar al sectorului 6 şi preşedinte al Subcomisiei locale de fond funciar de pe lângă Consiliul Local al Sectorului 6 Bucureşti, a fost trimis în judecată de procurorii anticorupţie, pentru abuz în serviciu.
Potrivit rechizitoriului, în cursul anului 2006, Cristian Poteraş, Gheorghe Floricică, Dumitru Vultur, Moise Daniel, Boncea Petre, Cristina Popescu şi Dorina Piftor, în calitate de funcţionari publici în cadrul Primăriei Sectorului 6 Bucureşti şi de membri în cadrul Subcomisiei locale de aplicare a Legii fondului funciar Sector 6, nu şi-au respectat atribuţiile de serviciu referitoare la reconstituirea dreptului de proprietate, ceea ce a condus la eliberarea, cu încălcarea dispoziţiilor legale, a şase titluri de proprietate pentru suprafaţa totală de 119.647,64 mp teren intravilan situat în municipiul Bucureşti, cu o valoare de piaţă, la nivelul anului 2006, de 58.230.034 euro (205.306.570 lei).
Procurorii DNA mai arătau că în toate cele şase situaţii, prin modalitatea în care au instrumentat cererile, au formulat propunerile de validare, au procedat la punerea în posesie şi au eliberat titlurile de proprietate, inculpaţii au încălcat dispoziţii legale imperative şi metodologia de soluţionare a cererilor de reconstituire a dreptului de proprietate în baza Legii nr. 18/1991, astfel că au fost retrocedate terenuri cu o situaţie juridică incertă sau chiar prin încălcarea dreptului de proprietate al altor persoane.
Cristian Poteraș a fost ales primar al Sectorului 6 în 2004, fiind reales în 2008. El a pierdut însă alegerile locale din 2012 și a demisionat din conducerea filialei democrat-liberale a Sectorului 6.
Sentința de 8 ani cu închisoare este una dintre cele mai mari pedepse decise în cazurile de mare corupție, după decizia de condamnare a lui Dan Voiculescu, la 10 ani de închisoare pentru spălare de bani în dosarul ICA, acesta beneficiind însă de reducerea pedepsei din cauza vârstei.