sâmbătă

27 aprilie, 2024

17 iunie, 2015

demirelFostul preşedinte turc Suleyman Demirel, îndepărtat de la putere în două rânduri de către militari pe când era premier, a decedat miercuri dimineaţa la vârsta de 90 de ani, au anunţat un oficial de la un spital şi presa turcă, relatează Reuters.

Suleyman Demirel, care a fost premier în şapte rânduri din anii ’60 şi până în anii ’90 şi preşedinte în perioada 1993-2000, a decedat la Spitalul Guven, la Ankara, unde a fost internat în urma unei infecţii respiratorii, a declarat un oficial de la spital pentru Reuters.

Născut într-o familie de agricultori, în provincia Isparta, în noiembrie 1924, Demirel era inginer civil, potrivit unei biografii guvernamentale oficiale. El a ajuns prima dată la putere în urma alegerilor generale organizate la cinci după puciul din 1960, ca lider al Partidului Justiţiei (AP).


Supranumit „Baba”- tată, în limba turcă- în rândul susţinătorilor săi agricultori din centrul Turciei, el s-a aflat la putere într-o perioadă de coaliţii instabile în această ţară membră NATO, o perioadă care a încetat după ce Partidul Justiţie şi Dezvoltare (AKP), fondat de către actualul preşedinte President Tayyip Erdogan, a ajuns la putere în 2002.

Turcia se confruntă în prezent cu o revenire la politica de coaliţie, după ce AKP a pierdut majoritatea în alegerile de la 7 iunie, marcând un eşec major pentru un partid care a transformat ţara într-una dintre primele 20 de economii din lume


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Retragerea doctorului Cîrstoiu din cursa pentru primăria Capitalei arată nu

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: