24 iunie, 2024

Procurori UE însărcinați cu investigarea infracțiunilor financiare grave îl anchetează pe fostul președinte Werner Hoyer (foto) al Băncii Europene de Investiții (BEI), relatează Politico, care a obținut de la avocatul acestuia confirmarea informației.

Hoyer a respins, prin intermediul apărătorului său, orice acuzație că ar fi săvârșit vreo infracțiune și a explicat că ancheta EPPO se concentrează pe compensația acordată unui angajat al BEI în momentul părăsirii instituției. El a semnat pachetul de plecare, în conformitate cu normele BEI, ceea ce l-a implicat automat în anchetă – chiar dacă nu a făcut parte din negocieri, a declarat echipa juridică a germanului.

„Acuzațiile împotriva mea sunt de-a dreptul absurde și, nefondate”, a spus Hoyer într-o declarație trimisă prin e-mail către Politico. „Mă aștept acum ca acestea să fie pe deplin investigate și clarificate și cer BEI să coopereze pe deplin cu EPPO. De asemenea, cooperez pe deplin cu EPPO și cer o clarificare completă a faptelor de acolo,” mai arată fostul șef al BEI în declarație.

Werner Hoyer a solicitat să i se ridice imunitatea, pentru ca ancheta să lămurească rapid acuzațiile


Luni, Parchetul European (EPPO) a anunțat într-o declarație că investighează „două persoane suspectate de corupție și abuz de influență, precum și de deturnare de fonduri UE”.

Ofițeri de poliție din Germania și Luxemburg au ridicat în ultimele luni materiale necesare anchetei, potrivit EPPO oficiali.

De asemenea, au fost efectuate percheziții la locuința lui Hoyer.

„Așteptăm cu calm investigațiile”, a declarat Nikolaos Gazeas, avocatul lui Hoyer. „Ele vor dovedi că acuzațiile penale împotriva clientului meu sunt nefondate și de-a dreptul absurde. Acesta este și motivul pentru care clientul meu a solicitat în mod expres ridicarea imunității sale și a sediului BEI, astfel încât această acuzație să poată fi clarificată,” a spus apărătorul fostului președinte BEI.

Anchetă demarată de EPPO la sesizarea OLAF


Un purtător de cuvânt al BEI a declarat că „nu poate comenta investigațiile în curs, cum ar fi aceasta. Conform practicii obișnuite a băncii, vom coopera pe deplin cu Parchetul European în această chestiune, după cum este necesar”.

Ancheta a început după ce OLAF, agenția antifraudă a UE, a sesizat Parchetul European în legătură cu acest caz.

Un purtător de cuvânt al EPPO a declarat că nu va comenta o anchetă în curs.

BEI, cu sediul la Luxemburg, funcționează ca organism de creditare al UE și contribuie la stimularea dezvoltării și a integrării în cadrul blocului comunitar prin acordarea de împrumuturi, garanții și investiții în sectoarele public și privat.

BEI, înființată în 1958, a jucat un rol important în sprijinirea economiei europene în urma pandemiei Covid-19 și sprijină politicile UE în peste 160 de țări.

****

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: