Fostul premier ungar Ferenc Gyurcsany şi alţi opozanţi au fost arestaţi vineri de poliţie la Budapesta, în cadrul unei manifestaţii împotriva ‘regimului Orban’, relatează AFP, citată de Agerpres.
Fostul premier socialist Ferenc Gyurcsany, actualmente deputat independent şi preşedinte al noului partid DK /Coaliţia Democratică/, a fost reţinut împreună cu alţi deputaţi de opoziţie şi simpatizanţi ai acestora în timpul unei manifestaţii organizate de partidul de opoziţie ecologist de stânga LMP. Printre persoanele arestate figurează şi preşedintele Partidului Socialist – Attila Mesterhazy.
Cu toate că acţiunea de protest nu a atras decât circa o sută de persoane, câţiva zeci de manifestanţi s-au legat cu lanţuri de porţile de acces ale parcării parlamentului ungar, potrivit AFP.
Deputaţii şi simpatizanţii partidului de opoziţie ecologist de stânga LMP au organizat această demonstraţie în faţa legislativului împotriva guvernului premierului conservator Viktor Orban pentru a încerca să blocheze adoptarea mai multor legi, calificate drept ‘liberticide şi nedemocratice’.