vineri

19 aprilie, 2024

17 septembrie, 2022

Fostul ministru Andrei Marga face declarații provocatoare privind teritoriile pe care Ucraina ar trebui să le înapoieze țărilor vecine, României, Ungariei, Poloniei și Rusiei. Mesajul este leit celui cu care Vladimir Putin a  justificat invadarea Ucrainei, cu câteva ore înaintea declanșării acesteia.

„Suntem într-o situație absolut specială și o spun cu toată răspunderea, Ucraina este în frontiere nefirești. Ea trebuie să cedeze teritorii Ungariei – Transcarpatia, Poloniei – Galiția, României – Bucovina și Rusiei – Donbasul și Crimeea”, a declarat Andrei Marga, la un evenimet din Cluj, citat de Digi24.

Fostul ministru român al Educației a pretins că atâta timp cât „nu se rezolvă printr-o discuție și cu America, și cu Rusia, și cu Germania, și cu Ucraina și cu China situația și nu se va ajunge la un acord, nu va fi liniște în Europa. Nefiind liniște, democrația va suferi”.


O declarație aproape identică a făcut și Vladimir Putin înaintea invaziei în Ucraina: „Stalin a băgat în URSS și a transferat Ucrainei teritorii care au aparținut anterior Poloniei, României și Ungariei. Iar în 1954, Hrușciov a luat Crimeea de la Rusia și, din diverse motive, a dat-o Ucrainei”.

Replicile nu au întârziat:

„A pleca de la fantasma că dacă dai unui vecin agresiv o bucată de teren îl vei mulțumi, istoria a demonstrat că ne înșelăm. Dacă unui stat agresiv îi faci o cedare, va deveni și mai agresiv”, a declarat Adrian Cioroianu, fost ministru de Externe.

Hitler nu s-a oprit după ce a anexat Austria și Cehoslovacia și nu a ocupat și Polonia, declanșând al doilea război mondial, cu îngăduința marilor puteri europene, care au pariaseră greșit pe satisfacerea primelor pretenții germane.


***

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: