19 aprilie, 2013

Fostul deputat PDL Brîndușa Novac a fost trimisă, vineri, în judecată pentru presupusa infracțiune de conflict de interese, prin care a obținut foloase de 172.000 de euro, a informat Parchetul General.

Brîndușa Novac a fost deputat PDL în legislatura trecută și director al Circului Globus din București. Dosarul ei urmează să se judece la Curtea de Apel București.

Încă din anul 2011, Parchetul General a fost sesizat de către Agenția Națională de Integritate privind un conflict de interese în cazul Brândușei Novac, pentru o serie de contracte pe care aceasta le-ar fi încheiat în calitate de director al Circului Globus cu ea însăși sau cu o firmă a sa.


În rechizitoriu, procurorii Secției de urmărire penală a Parchetului General au notat că în perioada 2006-2009, la diferite intervale de timp, ”inculpata Novac Cornelia – Brînduşa (deputat în legislatura 2008-2012), în calitate de director/manager al Circului “Globus” și ordonator terţiar de credite, în exercițiul atribuțiilor de serviciu, a încheiat acte juridice (11 contracte) cu o societate comercială la care avea calitatea de asociat”.

Astfel, ea a realizat, direct sau indirect, pentru sine, foloase materiale în valoare totală de 758.217 lei, susțin procurorii.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: