vineri

26 aprilie, 2024

5 iulie, 2014

Fermierii vor avea la dispoziţie, în perioada 2014 – 2017, fonduri pentru investiţii de aproape 10 miliarde de euro, iar de la depunerea proiectelor şi până la contractare vor trece doar maxim trei luni, a declarat sâmbătă directorul adjunct al Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, Nicolae Popa.

„Suma pe care o avem disponibilă este de 8,1 miliarde de euro, la care se adaugă cofinanţarea naţională de 20 la sută, deci undeva în jur de 10 miliarde de euro avem la dispoziţie pentru finanţarea investiţiilor din agricultură”, a explicat Nicolae Popa, citat de MEDIAFAX.

Potrivit acestuia, procedura de depunere, evaluare şi contractare a proiectelor se va simplifica, iar de la evaluare până la contractare vor trece maxim trei luni.


Conform directorului adjunct al Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, inclusiv la contractare s-a simplificat procedura, respectiv nu se mai cere o scrisoare care să ateste cofinanţarea.

Astfel, a adăugat Nicolae Popa, beneficiarii vor avea posibilitatea să demareze rapid achiziţiile şi să parcurgă ceilalţi paşi pentru realizarea investiţiilor.

„Va fi valabil pentru toate cele 11 măsuri pe care le avem în programul 2014 – 2020, pornind de la dezvoltarea şi modernizarea fermelor agricole, procesarea produselor agricole, infrastructura rurală, drumurile forestiere, drumurile agricole şi irigaţiile, instalarea tânărului fermier, fermele familiale, fermele mici. Pentru fermele familiale, ministerul asigură cofinanţarea prin creditarea de către minister cu rambursabilitate în 10 ani, iar pentru măsura 312 înfiinţarea IMM-urilor în mediul rural o parte din suma respectivă, avem 250 de milioane de euro, 100 de milioane de euro vom da pentru acele IMM-uri care se vor înfiinţa în mediul rural de cei care vor înfiinţa de cei care desfăşoară şi o altă activitate agricolă şi care primesc 70.000 nerambursabil, iar 150 de milioane de euro rămâne pe varianta clasică în care omul îşi înfiinţează o afacere şi primeşte 200.000 de euro. Eu zic că în programul 2014 – 2020 pentru tineri, pentru cei cu ferme mici, pentru cei care vor să înfiinţeze microîntreprinderi are câteva avantaje extraordinar de mari”, a declarat Nicolae Popa, citat de MEDIAFAX.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Retragerea doctorului Cîrstoiu din cursa pentru primăria Capitalei arată nu

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: