marți

16 aprilie, 2024

2 noiembrie, 2017

Fondul Proprietatea (FP) a vândut participaţiile sale în filialele deținute de holdingul Electrica (EL), la doar o zi după ce companiile anunțaseră extinderea cu o lună a perioadei de negocieri.

Valoarea tranzacţiei depăşește 752 de milioane de lei și face obiectul unor pachete de câte 22% din acțiunile Electrica Furnizare S.A., și ale filialelor de distribuție Muntenia Nord, Transilvania Sud și Transilvania Nord, potrivit unui raport trimis Bursei de Valori Bucureşti.

Cea mai scumpă este participația la Societatea de Distribuţie a Energiei Electrice Muntenia Nord S.A. (peste 209,7 milioane de lei), urmată de cea la SDEE Transilvania Nord (201,7 mil. lei), SDEE Transilvania Sud (173,5 mil. lei) și de participația la Electrica Furnizare (167 mil. lei).


Tranzacția presupune achiziții încrucișate, prin care holdingul Electrica împarte costul participaţiei unei filiale cu câte o altă filială:

Electrica Furnizare S.A. a fost cumpărată de Electrica (EL) şi  de Filiala de Întreţinere şi servicii Energetice Electrica Serv S.A.

Filiala Transilvania Nord a fost cumpărată de Electrica (EL) şi de filiala Muntenia Nord S.A.

Filiala Muntenia Nord a fost cumpărată de Electrica (EL) şi de filiala Transilvania Sud S.A.


Filiala Transilvania Sud a fost preluată de Electrica (EL) şi filiala Transilvania Nord S.A

Discuţiile dintre Electrica (EL) şi FP au început acum aproape doi ani.

Pe de altă parte, activităţile de mentenanţă, investiţii, proiectare, achiziţii şi logistică au fost preluate de filialele de distribuţie de la Electrica Serv, care va trece la concedieri colective, conform unui program valabil până la 31 decembrie 2019..
„Acest transfer face parte din programul de reorganizare a ariei de activitate a distribuţiei, care vizează implementarea unui nou model ţintă de organizare a segmentului de distribuţie, bazat pe procese reproiectate (inclusiv activităţile internalizate) cu accent pe eficientizarea şi calitatea serviciilor oferite clienţilor, realizarea planului de investiţii şi reducerea şi controlul costurilor”, spune un comunicat Electrica (EL).

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: