marți

7 mai, 2024

8 aprilie, 2024

Utilizarea inteligenței artificiale (AI) a condus la reducerea semnificativă a timpilor de analiză a datelor pentru avizele de transport a materialului lemnos, conform unui program pilot aplicat în programul SUMAL 2.0. Aproximativ 400.000 de avize au fost analizate în doar trei zile, cu un timp mediu de analiză de sub o secundă pentru fiecare aviz, adică 0,64 secunde, conform datelor prezentate luni de Ministrul mediului, Mircea Fechet.

Pe de altă parte, analiza datelor a relevat folosirea unor noi tactici pentru a evita identificare a transporturilor ilegale de lemn.

Aceste rezultate ale programului pilot au determinat ministerul să decidă folosirea AI pentru verificarea tuturor avizele de transport pentru masa lemnoasă şi fotografiile aferente încărcate în aplicaţia SUMAL 2.0, a anunţat, într-o conferinţă de presă, ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Mircea Fechet.


Noile tehnologii vor permite analizarea rapidă a volumului imens de date din SUMAL, înlocuind munca a sute de angajați.

”Doar în luna noiembrie a anului 2023 au fost emise peste 400.000 de avize de transport. Dacă înmulţim fiecare aviz cu un număr de patru fotografii, aşa cum spune legea, asta înseamnă că discutăm într-o singură lună de peste 1,6 milioane de fotografii. Imaginaţi-vă ce înseamnă 1,6 milioane de click-uri şi ce înseamnă ca o persoană să verifice, să se uite fizic, la 1,6 milioane de fotografii.

Fără îndoială, e un efort care depăşeşte cu mult capacitatea Ministerului Mediului, capacitatea Gărzilor Forestiere, capacitatea Gărzii Forestiere Naţionale. Am întrebat colegii cât ar dura, totuşi, şi să presupunem că, în 3 minute, verificăm un aviz, un termen mediu. Colegii mi-au spus că, pentru a evalua în timp real toate aceste avize, am avea nevoie de 125 de oameni, care de dimineaţa şi până la sfârşitul programului să nu facă nimic altceva.

În condiţiile în care Garda Forestieră are puţin peste 200 de oameni, astăzi, în control în pădurile din România, vă imaginaţi că alţi 125 de oameni care să dea click-uri la calculator în fiecare minut al zilei e o chestiune despre care nici măcar nu are rost să discutăm (…) În acest proiect-pilot, timpii de analiză folosind inteligenţa artificială au scăzut considerabil”, a spus ministrul Fechet, citat de Agerpres.

Se pregătește SUMAL 3.0


Ministerul Mediului și STS au decis dezvoltarea SUMAL 3.0, care nu înseamnă o aplicație nouă, construită de la zero, ci adaptarea arhitecturii informatice actuale, astfel încât să țină cont de noile vulnerabilități identificate și să corespundă noilor tehnologii ce vor fi introduse pentru supravegherea pădurilor – hărţi satelitare, camere de supraveghere video şi tehnologia LiDAR.

„Chiar astăzi vom pune în consultare publică textul Ordonanţei de Urgenţă pentru dezvoltarea noii versiuni. Este important să precizăm că noua versiune nu înseamnă, ca şi în cazul sistemului SUMAL 2.0, o variantă construită de la zero, ci vom implementa o arhitectură informatică adaptată, cu tehnologie la zi”, a precizat ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor.

Folosirea acelorași fotografii pentru mai multe transporturi

Folosirea AI va permite identificarea fotografiilor false, o metodă tot mai folosită de operatorii economici pentru a expedia și transporta materiale lemnoase de proveniență ilegală.

Conform Rise Project, angajații firmelor nu fotografiază camioanele cu lemn, așa cum cere legea, ci încarcă în SUMAL poze preluate de pe dispozitive electronice, ajungându-se ca o singură fotografie să fie folosită pentru zeci de transporturi.

Ministerul Mediului a anunțat că utilizarea fotografiilor clonă va fi asimilată falsului în declarații, iar cei care practică această metodă riscă închisoarea.

Tehnologii Google Cloud și parteneriat cu o companie românească de IT

Mircea Fechet a menționat faptul că proiectul-pilot a fost derulat de Ministerul Mediului, cu ajutorul tehnologiilor Google Cloud, şi în parteneriat cu o companie IT 100% românească, IT Zitec.

”Am vrut să verificăm dacă datele încărcate în SUMAL privind lemnul tăiat din pădurile ţării, dar şi transportul acestuia. Luna pe care am ales-o este noiembrie a anului trecut, o lună cu un maxim de activitate. Toată lumea ştie că SUMAL pune destule piedici celor care îşi propun să taie pădurea fără respectarea legii, dar, mai important decât oricare altă funcţie.

SUMAL este instrumentul prin care digitalizăm sectorul şi în acest mod cetăţeni, jurnalişti de investigaţii, societatea civilă, orice entitate pot să consulte SUMAL pentru a identifica, pentru a sesiza eventuale nereguli”, a mai spus Mircea Fechet.

SUMAL 2.0 este sistemul informatic integrat de monitorizare a trasabilităţii materialelor lemnoase și a fost pus în funcţiune la data de 31 ianuarie 2021.

Analiza datelor a scos la suprafață o nouă vulnerabilitate: dubițele, forma de transport cea mai uzitată

Tehnica de urmărire este tot mai dezvoltată, însă a apărut o nouă tendință prin care hoții de masă lemnoasă încearcă să evite verificarea și semnalarea infracțiunilor, în SUMAL, de către cei aflați în trafic – folosirea dubițelor, vehicule închise.

„Am mai constatat în proiectul nostru pilot o informaţie poate neaşteptată de către unii, dar care pe noi ne pune pe gânduri, şi anume că peste jumătate din transporturile de lemn, în luna noiembrie a anului 2023, la care ne referim, au fost făcute cu vehicule de mici dimensiuni, cu dubiţe.

Concret, peste 204.000 de transporturi din cele 400.000 aproximativ au fost încărcate în autovehicule cu capacitate mică de transport. Transportul cu camionul a fost identificat pentru 195.000 de cazuri, 450.000 mp transportate cu dubiţele, 2,65 de milioane transportate cu camioanele. Această informaţie ne subliniază o vulnerabilitate destul de mare, inclusiv a transportatorilor mici de lemne, mai ales că, de cele mai multe ori, aceste autovehicule sunt închise”, a mai spus Mircea Fechet.

****

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Retragerea doctorului Cîrstoiu din cursa pentru primăria Capitalei arată nu

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: