Echipa de experţi ai Fondului Monetar Internațional (FMI) a început o vizită la București, pentru a analiza situației economice și financiare a țării, timp de două săptămâni.
Experții sunt conduşi de Jaewoo Lee şi vor „realiza evaluarea anuală a economiei româneşti, cunoscută sub denumirea Consultare pe Articolul IV”, a declarat reprezentantul rezident al FMI în România şi Bulgaria, Alejandro Hajdenberg, citat de Agerpres.
Echipa va discuta cu autorităţile române evoluţiile şi politicile economice. Vor avea loc întâlniri cu oficiali de la Ministerul Finanţelor Publice (MFP), Banca Naţională a României (BNR) şi alte agenţii guvernamentale, precum şi cu reprezentanţi ai sectorului privat şi ai organizaţiilor neguvernamentale.
(Citiți și: ””Cum își petrece România ora ei astrală””)
Misiunea va da publicităţii o declaraţie la încheierea vizitei şi ar urma să susţină o conferinţă de presă la finalul vizitei, în data de 7 iunie.
România nu are în derulare un acord de finanţare cu Fondul Monetar Internaţional, însă instituţia financiară evaluează anual evoluţia economiei româneşti, în baza consultărilor pe Articolul IV.
Consultările constituie un exerciţiu de supraveghere care este obligatoriu pentru toate statele membre. Scopul consultărilor în baza Articolului IV este examinarea situaţiei financiare şi economice la nivel naţional şi formularea unor recomandări generale referitoare la politicile monetare, politicile financiare şi economice de urmat pentru asigurarea stabilităţii şi a unei evoluţii pozitive la nivelul economiei.