vineri

19 aprilie, 2024

5 iunie, 2018

Sancţiunile pentru eventuala nerespectare a deciziei CCR privind revocarea Laurei Codruţa Kovesi de la conducerea DNA vor fi trecute în motivarea ce va fi preznetată săptămâna aceasta, a declarat marți deputatul PSD Florin Iordache,

Conform unor surse Mediafax, motivarea va fi prezentată joi, la CCR, în fața presei, ceea ce reprezintă o premieră în procedura Curții.

Întrebat dacă există vreo sancţiune în lege sau în Constituţie pentru neimplementarea deciziilor CCR, Florin Iordache a spus că sancţiunile vor fi trecute în motivarea deciziei:  “În această motivare se va preciza şi acest răspuns”, a spus Florin Iordache, citat de News.ro.


Președintele Comisiei parlamentare speciale pentru legile justiției s-a declarat convins că președintele va respecta decizia CCR:

“Fără îndoială preşedintele va fi cel care va respecta decizia CCR. Din punctul meu de vedere nu sunt normale atacurile care au venit în ultima perioadă la nerespectarea unei hotărâri a Curţii.

Hotărârile Curţii sunt general obligatorii şi, atunci când se publică în Monitorul Oficial, că ne plac, că nu ne plac, ele trebuie respectate, dar şi Comisia de la Veneţia, şi GRECO şi legislaţia europeană au spus foarte clar că o atacurile la CCR nu sunt normale. Să aşteptăm cu deplină încredere motivarea de joi şi cu toţii trebuie să respectăm acea motivare”, a spus Florin Iordache.

Joi, 31 mai, CCR a hotărât că șeful statului urmează să semneze decretul de revocare din funcție a Laurei Codruța Kovesi, așa cum a cerut ministrul Justiției, Tudorel Toader.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: